Data publicării:
După TVR, a venit rândul Radioului Public. Iulian Bulai face acuzații de ”sabotaj”, nemulțumit că nu a dat trei știri despre PNL și USR
Bătălia pentru controlul mijloacelor de informare continuă. După TVR, luat țintă acum este Radioul Public.
Deputatul USR Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, are o nouă țintă, după TVR. De această dată e foc și pară pe Radiul Public.
Radio România Actualități, cea mai mare cotă de piață
Nu-l interesează audiența, programele culturale, nici că nu are pierderi. Iulian Bulai e supărat. Nu pentru că Radio România Actualități, postul public de radio, are 1.964.700 de ascultători media zilnică. Nici pentru că are cea mai mare cotă de piață, adică timp de ascultare: 12,4% market share, ascultătorii săi stând cel mai mult timp pe acest post, după cum arată ultimele date prezentate de Forbes.
Bulai acuză că a nu au fost date informații despre întâlnirea miniștrilor PNL cu președintele Iohannis
Iulian Bulai e supărat că ”Acuși se fac 24 de ore de când președintele României s-a întâlnit cu toți miniștrii PNL la Cotroceni. Au discutat lucruri importante pentru țară. Radioul public nu a prezentat niciun material după această întâlnire. Nimic. Pur și simplu românii nu au aflat de la SRR nimic din ce s-a discutat acolo. Ca și cum nu a fost. Nu s-a întâmplat. Primii oameni din stat sunt sabotați, pe banii noștri, de cei care ar trebui să le pună întrebări critice, să îi ia la rost, să informeze populația, să spună românilor ce se întâmplă în instituțiile centrale din țară. Nimic. Tăcere totală. Așa arată o instituție politizată.”
Și mai are o supărare. Că Societatea Română de Radiodifuziune ”este condusă de Georgică Severin, fost senator PD-L-PSD timp de 8 ani”. Nu contează rezultatele, nici subiectele abordate, nici că românii sunt mulțumiți de conținut (dovadă fiind datele de mai sus), contează că se află la conducere un om care nu e din USR, nici din PNL.
Deși se dovedește a fi un post de radio independent, tocmai prin agenda zilnică independentă de partidele aflate la conducere, Iulian Bulai anunță, nu știm dacă de la sine putere sau susținut de partid/ coaliție, că ”SRR trebuie să își recapete independența editorială și să informeze corect populația”, adăugând că ”din luna februarie trebuie să se schimbe”.
Încă două știri pe care Iulian Bulai le voia la Radio România Actualități
În realitate, subiectul de mai sus pare doar un pretext. Dovadă stă faptul că nu e singura știre pe care trebuia s-o dea RRA și nu a dat-o, conform celor acuzate de Iulian Bulai.
Cu 12 ore înainte de acuzațiile de mai sus, Iulian Bulai acuzat Radioul Public că este ”o portavoce PSD”, care ”nu informează populația despre reformele pe care vrea să le facă actualul guvern.”, supărat fiind că nu a fost transmis nimic de la o dezbatere organizată de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. De asemenea, mai are o supărare alesul USR, că Radioul Public nu a dat știrea că a propus ministrul Economiei, Claudiu Năsui, plafonarea unor salarii de la un institut de cercetare și de la ASF, dar a dat o știre despre Gabriela Firea.
”Avem nevoie de reformă și aici. Menirea Radioului Public este să informeze, nu să saboteze diseminarea informațiilor publice. Când va începe sesiunea parlamentară, vom dezbate și rapoartele de activitate anuală ale SRR. La ce prestație are acum această instituție, nu am nicio îndoială că vor fi respinse. SRR are nevoie de aer proaspăt.” consideră Bulai.
P.S. Iulian Bulai, așa cum am notat la începutul articolului, este deputat USR, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă din Camera Deputaților. Nu e redactor/redactor-șef/director la Radio România Actualități.
Vezi AICI mai multe informații despre scandalul creat de Iulian Bulai cu privire la programul TVR de Revelion
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News