După trei ani, în drum spre casă. Vezi povestea fetiței răpită de tatăl său
O fetiță de doar șase ani este în drum spre Marea Britanie, după ce, în urmă cu trei ani, a fost răpită de tatăl său și dusă în Pakistan. Atiya Anjum-Wilkinson a dispărut în anul 2009, după ce tatăl ei a spus că o duce la Southport, un oraș de pe litoral. Micuța este așteptată astăzi, pe aeroportul din Manchester, de mama ei.
Gemma Wilkinson, mama fetiței, a spus că a trecut printr-un "coșmar absolut", prin "trei ani de traumatisme" în care și-a căutat neoprită fiica. La începutul acestei săptămâni, micuța, în vârstă de șase ani, a fost găsită în Pakistan. Ea a fost găsită după ce poliția a publicat o imagine făcută pe calculator despre cum ar arăta fetița acum. Un purtător de cuvânt al poliției din Manchester a confirmat că Atiya se va întoarce astăzi în Marea Britanie, scrie Daily Mail.
Tatăl fetei, Anjum, un fost agent de asigurări, a dus-o în Lahore, Pakistan și i-a spus mamei că nu-și va mai vedea niciodată fiica. El ispășește acum o pedeapsă cu închisoarea în Marea Britanie pentru că nu a vrut să dezvăluie unde a dus-o pe Atiya, în ciuda unui ordin judecătoresc. Judecătorii au impus inițial o pedeapsa cu închisoarea de 2 ani, însă degeaba. Apoi, în speranța că va dezvălui locul unde și-a ascuns fiica, i-au mai dat alte două pedepse a câte 12 luni. Anjum a apărut în fața instanței târziu, însă nu a indicat locul unde este ascunsă fata, spunând doar că este prin Pakistan sau Iran. Judecătorul a fost însă sigur că Anjum a mințit. "Sunt sigur că este disprețuitor. Este absolut absurd să sugereze că nu știe unde se află fiica sa și că nu o poate contacta. Sunt sigur că minte", a declarat judecătorul.
Mama fetei a declarat înainte de găsirea ei "Îi spun noapte bună în fiecare seară înainte de culcare. Mă rog să fie bine, dar nu am nicio dovadă că e în regulă și că e în viață. au fost discuții că a fi vândut-o, dar nu vreau să-i cred". Ea a mai spus că "un copil nu dispare, un copil nu se evaporă. El este pus undeva și oamenii știu".
Despre Atiya, mama ei spune "Era atât de amuzantă- un pachet de bucurie. Iubea luciul de buze și gențile de damă. Cum îmi prindea trusa de machiaj, totul era al ei. Doar o vreau acasă".
Gemma l-a întâlnit pe Anjum în 2003, când urmau cursurile aceluiași colegiu. Atiya s-a născut pe 7 noiembrie 2006. În 2008 cei doi s-au despărțit din cauza posesivității lui Anjum, iar acesta a promis că se răzbună. De ziua fetei, Anjum a luat-o sub pretextul că o duce la mare, însă a mers în Lahora să facă o vizită de familie. Cu ei a mers și bunica fetiței din partea mamei, care trebuia să se întoarcă cu ea pe 16 noiembrie. Bunica s-a întors singură. Anjum s-a întors pe 20 noiembrie, când a fost arestat. El a declarat că a dat-o pe Atiya unui om misterios, numit Khan, care a dus-o în Iran, dar adresele date de el au fost false. Gemma a spus atunci că el nu va da înapoi, nu va lucra cu poliția pentru că-i place să controleze mințile oamenilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News