Maria, o mamă care încasa pensie socială pentru fetița sa cu dizabilități, este revoltată deoarece după recalculare pensia a scăzut de la 1.281 de lei la doar 1 leu. Femeia a povestit în cadrul emisiunii "Decisiv" de la Antena 3 CNN că a rămas șocată atunci când a văzut că în decizia de recalculare pe care a primit-o acasă, se arată că de la 1 septembrie 2024, în urma recalculării, va primi doar 1 leu.
„Dacă nu eram un pic mai tare din fire, puteam să fac un infarct în momentul în care am văzut că scrie doar 1 leu. (...) Mă gândeam că am pierdut pensia total. Dacă ar fi fost un om mai în vârstă decât mine, putea să facă un infarct pe loc”, a mărturisit femeia.
Captură foto Antena 3 CNN
Astfel, Maria s-a pomenit în situația altor români care după primirea acestor decizii de recalculare s-au trezit cu sume mai mici decât primeau înainte. Reprezentanții Ministerului Muncii au ieșit zilele trecute și au explicat că există mai multe greșeli în unele dintre aceste decizii, dar oamenii rămân în continuare nedumeriți de ce pe acele hârtii primite de ei nu a fost menționat faptul că, dacă valoarea după recalculare este mai mică, pensia pe care o vor primi de la 1 septembrie va fi cea de dinaintea recalculării, așa cum li se explică acum la TV de către Simona Bucura Oprescu și alți reprezentanți ai Ministerului Muncii.
"Poate trăi un copil bolnav, cu dizabilități, cu un leu"?
„Nu știu ce s-a întâmplat. Fetița este bolnavă din naștere. Aș vrea să îi pun o întrebare doamnei ministru (Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii n.r.): poate trăi un copil bolnav, cu dizabilități, cu un leu? Atât vreau să întreb. Toate tratamentele și toate costurile la doctori, la orice am nevoie, mă pot duce cu 1 leu?”, a întrebat femeia în direct la Antena 3 CNN.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Raul Giuglea, a venit cu un răspuns pentru femeie și a asigurat-o că indemnizația socială va rămâne de 1.281 de lei și din luna septembrie.
„Indemnizația minimă socială rămâne 1.281 de lei. De altfel, și în acest moment în care doamna Maria primește cupoanele de pensii, primește un cupon pe care este specificată suma care a fost calculată pe bază de contributivitate la care se adaugă diferența până la 1.281 de lei”, a spus Raul Giuglea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii.
Întrebat de ce nu a existat un formular tipizat al acestor decizii de recalculare a pensiilor, în care să fie menționat faptul că nicio pensie nu va scădea, acesta a declarat: „Formularele sunt publicate în Monitorul Oficial încă din 24 aprilie 2024. Sunt emise printr-un ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii aceste modele de formulare care au fost trimise fiecărui pensionar”.
Când vor primi pensionarii deciziile de recalculare corectate
Totodată, precizăm că Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunţat, tot vineri, că în septembrie, toţi pensionarii ale căror decizii de recalculare au fost greșite vor primi calculul corect. Ar fi vorba despre aproximativ 1.000 de pensionari, potrivit autorităților.
„Acest lucru înseamnă că fiecare dintre aceste decizii verificate de colegii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice și de la Casele Teritoriale de Pensii vor acorda pensionarilor drepturile corecte, drepturile rezultate din calcule, după verificarea faptică a fiecărui dosar de pensionare, astfel încât să fim siguri că, pe de o parte, toți pensionarii din sistemul public vor beneficia de creșterile pensiilor pe care le merită şi să fim cu toate procesele în regulă, astfel încât în septembrie aceștia să-și primească pensiile recalculate.
Este foarte important ca toți pensionarii să ştie că în urmă deciziei de revizuire, indiferent când aceasta va fi emisă de către Casele teritoriale de pensii, drepturile dânșilor curg începând cu 1 septembrie. Deci, dacă discutăm despre o decizie de revizuire a deciziei de recalculare, drepturile pensionarilor curg începând cu 1 septembrie, concluzia fiind că niciun pensionar nu pierde nimic din ceea ce i se cuvine.
De altfel, puteți constata că din numărul cazurilor pentru care colegii noștri, în urma verificărilor, au decis că se impune revizuirea discutăm de circa 1000 de decizii de recalculare a pensiilor, ceea ce înseamnă aproximativ 0,024% din numărul total al deciziilor de recalculare. (...) Dacă în cadrul unui proces atât de amplu făcut într-un termen atât de scurt, există și erori, acestea vor fi corectate", a declarat aceasta la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Mihai Mălaimare, experiență nefastă cu Uber: Sunteți la fel ca taximetriștii...
- A apărut o soluție revoluționară de reciclare a ambalajelor. Nu vei mai fi nevoit să stai la coadă
- Câștigul României după ce Roxana Mînzatu a fost desemnată vicepreședinte al Comisiei Europene. Chirieac, comentariu
- Atentat la Parlament / Update: Un bărbat a aruncat cu benzină și a dat foc / Piromanul e căutat de poliție / foto
- Chinezii au descoperit o bulă masivă de plasmă deasupra piramidelor din Giza
- Emoții pentru Violeta, viitoare studentă în America. Andreea Marin a recunoscut: "Nu mi-e ușor"
- Zelenski, îndemnat de mai mulți comandanți ucraineni să nu invadeze Kursk. Surse Politico: „A fost precum un joc de noroc”
- Haos pe piața imobiliară din București! Chiria pentru o garsonieră, cât un salariu minim pe economie. Sfat pentru studenți
- Simbolistica atentatului de la Parlament. Un psiholog explică de ce piromanul a incendiat, deloc întâmplător, magazinul de suveniruri
- A murit jurnalistul Dragoș Tăbăran. Era un expert al știrilor externe și un specialist în spațiul ex-sovietic