Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
După o accidentare la cap, a început să vadă lumea pe dos: povestea pacientului M
Fotografie de la Mehmet Turgut Kirkgoz/ Pexels
Unul dintre cele mai unice și ciudate cazuri de leziuni cerebrale descrise vreodată, a fost făcut praf într-un nou studiu, care a inspirat teoria dinamicii creierului.
Imaginați-vă că vedeți o lume cu susul în jos în care cerul este iarba și podeaua este tavanul. Nu, nu este un serial TV, nici un film SF,este cazul pacientului M. (nu se cunoaște identitatea): unul dintre cele mai singulare și ciudate cazuri de leziuni cerebrale raportate în literatura științifică.
Împușcat în cap în 1938, în timpul războiului civil spaniol, bărbatul și-a recăpătat cunoștința după două săptămâni, dar a început să vadă lumea pe dos. Cel care a monitorizat această schimbare șocantă a fost medicul care l-a urmărit la acea vreme, Justo Gonzalo Rodríguez-Leal.
Potrivit medicului, glonțul a afectat parțial cortexul cerebral în regiunea parieto-occipitală stângă, a cărei activitate principală este procesarea vederii. Pacientul M. a fost studiat de Gonzalo până la moartea sa în 1986: un studiu care a durat 50 de ani și care ne-a permis să aruncăm lumină asupra funcționării creierului uman.
Obiecte cu susul în jos și triplicate: simptomele ciudate ale pacientului M
Potrivit Today, în notițele medicului Justo Gonzalo Rodríguez-Leal, se relatează că bărbatul putea să citească ora pe un ceas de mână din orice unghi, a văzut obiectele triplate și a perceput culorile ca și cum ar fi ”deconectate” de obiectele în sine.
Lumea i-a apărut nu numai cu susul în jos. Avea un fel de vedere inversată: pacientul M era capabil să citească litere și numere tipărite atât în mod normal, cât și invers, fără ca creierul său să perceapă vreo diferență.
Percepțiile auditive și tactile au fost și ele inversate, astfel încât sunetele și atingerile au apărut în mintea lui din partea opusă.
În anii 1940 se credea că creierul era alcătuit din regiuni foarte distincte, ca niște cutii mici, cu funcții foarte specifice. Pentru dr. Gonzalo, această teorie nu se putea potrivi cu cazul pacientului M, așa că s-a apucat să-și creeze propria teorie a dinamicii creierului, rupând cu viziunea hegemonică asupra modului în care funcționează creierul.
Teoria dinamicii cerebrale
Gonzalo a emis noua ipoteză în cartea sa, Cerebral Dynamic, publicată în două volume între 1945 și 1950, potrivit căreia creierul nu era împărțit în regiuni distincte, ci că funcțiile sale erau distribuite treptat, cu tranziții graduale: aceasta este astăzi teoria dinamicii cerebrale.
Potrivit cercetătorului, efectele leziunii cerebrale depind de dimensiunea și localizarea leziunii: amploarea afectează intensitatea perturbării, în timp ce locația, tipul de perturbare.
Gonzalo a mai demonstrat că aceste leziuni nu distrug funcții specifice, ci afectează echilibrul unei varietăți de funcții, ca și în cazul pacientului M. În acest sens, a identificat trei sindroame: central (întreruperi pe multiple simțuri), paracentral (cum ar fi ca centrale, dar cu efecte care nu sunt distribuite uniform) și marginale (care afectează căile cerebrale pentru anumite simțuri).
Cercetarea lui Gonzalo a fost o lucrare de pionierat bazată pe un caz incredibil, care a revoluționat modul în care observăm funcționarea creierului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
