După ce Marian Godină a transmis „La mulți ani bărbaților de la coada de la pașapoarte”, a explicat de ce rămâne în România
După ce Marian Godină a transmis „La mulți ani tuturor femeilor și bărbaților de la coada de la pașapoarte!”, a revenit cu un nou mesaj în care a explicat de ce rămâne în România.
„Am suficientă experiență încât să pot anticipa reacțiile postărilor mele. Știam, așadar, că postarea pe care am scris-o azi dimineață va aduce un val de comentarii negative și știam și modurile în care va fi interpretată. Mi-au scris unii că mulți dintre bărbații care stau la coadă la pașapoarte o fac pentru că e necesară prezența lor acolo în cazul în care le fac pașapoarte copiilor. Cred că e evident că nu m-am referit la acei bărbați, nu am de gând să scriu glume cu explicații adăugate. Până la urmă, nici măcar nu e treaba mea cine pleacă și cine rămâne, nici nu prea mă interesează, fiecare alege cum crede pentru el, dar am dreptul să îmi formez o opinie despre cei care fug”, a transmis Marian Godină.
„Din fericire, de-a lungul istoriei țărișoarei noastre, cei mai mulți au ales să rămână, iar datorită lor putem noi azi să punem drapelul la poza de profil pe 1 Decembrie, să comentăm liberi pe Facebook, să ne numim români, să trăim într-o țară care cuprinde Ardealul, Moldova și Țara Românească și care se numește România. Au ales unii de-a lungul vremii să lupte, să nu fie lași. Respect lor! Întrebările care apar cel mai des în comentarii: "Pentru ce să lupt? Ce-a făcut țara asta pentru mine? Să lupt pentru guvernanții noștri? Merită?"
Atunci i-aș întreba eu pe cei care pun aceste întrebări: Când zici că ești mândru că ești român, ești mândru de guvernanți? Când pui poza cu drapelul, o pui pentru guvernanți? Când zici "La mulți ani, România!" cui urezi la mulți ani? Guvernanților? Vrei să pleci, consideri că nu merită țara asta să lupți pentru ea? Foarte bine, pleacă! Dar nu cumva pleci cu gândul că te vei întoarce după ce se vor liniști lucrurile? Adică după ce alții care n-au plecat își vor fi pierdut viețile pentru ca tu să te poți întoarce liniștit? Dacă lucrurile astea nu te vor face să-ți fie rușine de tine pentru tot restul vieții, atunci du-te liniștit.
Eu voi rămâne? Cu siguranță da! De ce?
Pentru guvernanți? Pentru insul al cărui comentariu îl las mai jos? Oare pot purta vreun dram de respect pentru asemenea personaj? Sigur nu. Eu aș rămâne pentru guvernanți? Aș rămâne pentru mine, pentru oamenii faini și mulți care există în țara asta, aș rămâne pentru că tot ce am realizat, am realizat în țara asta în care m-am născut. Îmi place țara asta așa cum e ea, e casa mea. Cu oameni extraordinari, cu oameni buni, dar și cu oameni răi și proști. Dar, în mare parte, un popor foarte fain de care mi-ar fi un dor cumplit de ar fi să plec”, a continuat Marian Godină.
„Ce a făcut țara asta pentru mine? Țara asta mi-a oferit un loc unde să mă nasc, unde să cresc și unde să am ocazia să-i ofer eu ei ceva, atât cât pot. Ce mi-au oferit guvernanții? M-au păcălit, m-au dezamăgit, m-au furat. Nu pentru ei aș rămâne, ci pentru copiii mei pe care aș încerca să-i învăț să nu se mai lase păcăliți și furați. Nu m-am considerat niciodată patriot și mereu mi s-a părut penibil și fals patriotismul etalat tocmai de cei care ar pleca în secunda doi când ar fi nevoie cu adevărat de ei”, a mai transmis Marian Godină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News