Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus vineri guvernului de la Moscova ca până la venirea iernii să reparare locuinţele şi infrastructurile de pe teritoriul controlat de trupele ruse în republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, relatează agenţia EFE.
Liderii ambelor republici ne-au cerut să-i ajutăm cu reconstrucţia (...), mai ales că suntem acum în plină vară şi iarna este departe, a indicat Putin la o întâlnire cu vicepremierul Marat Husnullin.
Liderul de la Kremlin a precizat că se referă la locuinţe, lucrări de infrastructură socială şi de inginerie civilă, inclusiv spitale, centre de sănătate şi maternităţi. Trebuie să facem în aşa fel încât oamenii să treacă iarna în condiţii normale şi decente, a insistat Putin.
Mariupolul, reconstruit în trei ani, spune Putin
El a menţionat în acest sens şi cererea autorităţilor proruse din Doneţk de a primi ajutor pentru construcţia unui centru medical în portul Mariupol şi a unei maternităţi în acest oraş cucerit de armata rusă după un asediu devastator care s-a prelungit la oţelăria Azovstal până când s-au predat trupele ucrainene, care au opus acolo o rezistenţă înverşunată, în special batalionul de extremă dreaptă Azov.
Pot spune că, în conformitate cu planul pe care l-am prezentat, în trei ani vom putea reconstrui complet oraşul Mariupol, a răspuns vicepremierul rus, promiţându-i lui Putin de asemenea că vor fi realizate până în anul 2023 cele două instituţii medicale la care s-a referit.
Vicepremierul Husnullin a mai spus că se vor desfăşura consultări cu rezidenţii pentru o posibilă restructurare a oţelăriei Azovstal, astfel încât să poate fi păstrate o parte din locurile de muncă.
De asemenea, Putin a aprobat acordarea de subvenţii pentru cumpărarea de locuinţe locuitorilor din Doneţk şi Lugansk.
În perioada scursă de la lansarea pe 24 februarie a agresiunii militare împotriva Ucrainei, Rusia a reuşit să ocupe provincia Lugansk, deşi Kievul afirmă că trupele ruse încă nu au ajuns la graniţele ei administrative. Ultimele mari oraşe din Lugansk, Severodoneţk şi Lisiceansk, au căzut la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie sub controlul trupelor ruse, care de atunci îşi concentrează ofensiva către Doneţk, dar fără progrese majore.
Oraşele ucrainene unde au avut loc lupte sunt parţial distruse şi au nevoie de investiţii considerabile pentru reabilitarea infrastructurilor.
UE nu va mai cumpăra gaze ruseşti în viitor (Josep Borrell)
Europa va renunţa treptat la toate tipurile de combustibil pe care le cumpără din Rusia, inclusiv la gaze, a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, într-un interviu acordat postului spaniol de televiziune TVE.
Potrivit acestuia, Uniunea Europeană a decis "să scape de prea multă dependenţă energetică de Rusia". Borrell a precizat că Europa va renunţa "întâi la cărbune, apoi la petrol şi gaze de-a lungul unor perioade de adaptare mai lungi".
"O vom face, iar Rusia ştie asta", a adăugat el, subliniind că dependenţa energetică a UE faţă de Moscova îi face pe membrii Uniunii "vulnerabili", ceea ce Rusia deja ştie. "Federaţia Rusă îşi doreşte să-şi vândă gazele, dar nu e obligatoriu să ni le vândă nouă", a spus Borrell.
El a cerut, de asemenea, ţărilor europene să economisească energie, pentru a nu fi nevoie să fie forţate. Reamintim că, marţi, Consiliul UE a adoptat un plan propus de Comisia Europeană pentru o reducerea cu 15% a consumului de gaze în UE de la 1 august 2022 până la 31 martie 2023, scrie Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Semnal de alarmă către părinți. Ce gest periculos au ajuns să facă tinerii la trecerea de pietoni
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”
- O nouă provocare pentru școala românească, în contextul tehnologizării și ecologizării. Prof. Duțu: Un moment de cumpănă