Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
După ce am stat în Italia, vă dezvălui secretele pizzei din Napoli, risotto-ului din Lombardia și pestoului din Liguria. Rețete originale, ca la restaurant, de încercat acasă
Autor: Tudor Polojan | Categorie: Stiri
Bucătăria italiană, renumită la nivel global pentru eleganța sa și aromele bogate, este o călătorie fascinantă prin diversitatea regiunilor sale, influențe istorice și pasiunea pentru ingrediente proaspete și de calitate. Mâncărurile italiene se bazează pe prospețimea ingredientelor locale, legumele proaspete, fructele de mare, carnea și brânzeturile artizanale jucând rolul cel mai important.
Bucătăria italiană a fost influențată de-a lungul secolelor de diverse culturi, inclusiv de greci, romani, arabi și normanzi. Fiecare regiune a absorbit aceste influențe și le-a integrat în propria tradiție culinară, creând o diversitate uimitoare de preparate.
Mâncărurile sunt adesea transmise din generație în generație, păstrând rețete secrete și tehnici culinare unice. Familiile se adună pentru a lua masa împreună, savurând preparate delicioase și bucurându-se de compania celor dragi.
Vă voi vorbi, astăzi, despre câteva preparate care m-au impresionat cât timp am locuit în Italia. Pregătiți-vă papilele gustative pentru o călătorie culinară fără precedent.
A spus cineva pizza?
Cu siguranță cel mai cunoscut preparat al italienilor se află, astăzi, pe mesele tuturor oamenilor de pe întreg mapamondul. Dar haideți să vă povestesc cum a luat naștere acest preparat unic.
Cu mult timp în urmă, în sudul Italiei, în Napoli, oamenii erau săraci și nu își permiteau să cumpere foarte multe ingrediente. Se mulțumeau cu cele necesare, printre cele mai ieftine fiind, la acel moment, sucul de roșii, făina și brânza. Astfel, napoletanii au băgat la cuptor, pentru prima dată, Pizza Margherita.
Un amestec de făină și apă, sosul de roșii așezat peste blatul subțire la mijloc, dar cu marginile groase și mozzarella. Ah, era să uit, la final se adaugă o frunză de busuioc proaspăt care, în opinia mea, a fost cea mai genială idee posibilă. Dar astea sunt gusturi, nu le putem discuta.
Odată cu trecerea anilor, pizza a devenit tot mai cunoscută. Astăzi, combinațiile de ingrediente sunt nenumărate, iar modalitățile de frământare ale aluatului au devenit mai sofisticate, unii dintre pizzaiolii de astăzi lăsându-l la dospit chiar și câte 40 de ore. De unde atâta răbdare, nu știu, dar știți cum e, lucrurile de calitate au nevoie de timp.
Câte boabe de orez ne trebuie pentru un risotto alla milanese gătit perfect?
Nu știu să vă spun, eu cântăresc din ochi, dar dacă le numărați vreodată să îmi spuneți și mie. E foarte posibil să adormiți între timp, vă avertizez.
Mergem spre nord, în Lombardia, la Milano. Imaginați-vă că sunteți în fața Duomo-ului din Milano, iar eu vă vorbesc despre acest preparat atât de gustos. Cu siguranță, în acest exercițiu de imaginație, vă veți dirija ușor ușor către un restaurant lăsându-mă să vorbesc singur. Nu vă judec, aș face exact același lucru.
Risotto alla milanese este unul dintre primele preparate pe care lombarzii le-au inventat. Orezul trebuie să fie Carnaroli sau Arborio, nici vorbă de alt tip de orez. Italienii sunt foarte stricți când vine vorba de ingrediente, așadar nu schimbați nimic.
Înainte de a pune orezul pe foc, trebuie să faceți un pas foarte, foarte important. Supa din carne de vită, fără aceasta viața este pustiu, niente risotto. Gătim orezul la foc mic adăugând supa ușor-ușor, la final puțin unt și puțină brânză rasă. Mă rog, puțin mai mult unt și puțin mai multă brânză. Grana Padano, nu alt timp de brânză, ca să știți.
În cazul în care am moștenit vreo avere de la ceva mătușă îndepărtată din partea pisicii bunicii, atunci, odată pus în farfurie, adăugam șofran peste. Simplu, nu? Dar bun, bun de tot, servit cu un vin alb este ne-bu-ni-e. Și, am avut dreptate, nu? M-ați lăsat să vorbesc singur, stați la masă la restaurantul din Piața Duomo, știam eu.
Bine-bine, paste, dar ce sos punem peste ele?
Nu vom vorbi despre paste astăzi, ci despre sosul pentru paste. Preferatul meu, mai exact. Pesto alla genovese, făcut pentru prima dată în mijlocul Genovei și care s-a răspândit rapid în toată Italia și nu numai.
Dacă nu aveți un mojar și un pistil din marmură, vă recomand să mergeți să cumpărați, altfel n-avem ce face. Adică avem, dar vorbim despre rețeta originală, nu? Așezăm frunzele de busuioc proaspăt în mojar și începem să pisăm, adăugând ușor-ușor ulei de măsline extravirgin.
Odată ce elementele cele mai importante s-au încorporat, adăugăm sare grunjoasă, nuci de pin și parmezan. Combinația aceasta m-a lăsat întotdeauna fără cuvinte. Curcubeu pe cerul gurii. Și nu vă limitați doar la paste cu pesto, eu îl mănânc pe pâine sau cu gnocchi ori pe bruschete.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
