Timp de 11 ani ancheta a trenat. Procurorii clasau dosarul, instanțele îl întorceau la Parchet, cerând o anchetă efectivă, analize balistice, probe, documente care să arate cum a pregătit poliția acea acțiune ratată.
La un moment dat dosarul a fost preluat chiar de Parchetul General, dar soluțiile de clasare au rămas aceleași, doar motivele au început să se bată cap în cap. După patru întoarceri ale dosarului de la instanță la Parchet a reieșit că pistolul s-ar fi descărcat accidental, dar și că polițistul pistolar ar fi tras în legitimă apărare. În 2021, după a cincea întoarcere a dosarului, instanța a acceptat că nu se mai poate face nimic și a închis cazul.
CEDO a decis că statul român trebuie să plătească despăgubiri de 65.000 euro familiei victimei, dar a impus măsuri şi pentru stat. De altfel, avocatul familiei, Nicoleta Popescu, a explicat pentru DC NEWS că nu suma decisă ca despăgubiri este cea mai importantă.
"Palmă dată atât Poliţiei, cât şi Parchetelor"
"Pentru statul român înseamnă o gravă încălcare a unuia dintre cele mai importante drepturi protejate de Convenţia Europeană, dreptul la viaţă. Este o palmă dată atât Poliţiei, cât şi Parchetelor. Nu atât că suntem arătaţi că încălcăm dreptul la viaţă, dar vom intra într-o monitorizare a Comitetului de Miniştri pentru a arăta în mod clar că vom lua măsuri în a nu mai ajunge în astfel de situaţii, pentru a nu mai încălca dreptul la viaţă al cetăţenilor", a declarat Nicoleta Popescu, avocatul familiei Pârvu.
Întrebată dacă singura şansă de a câştiga astfel de cazuri este la CEDO, avocatul a spus că "în acest dosar, am să încerc o revizuire a soluţiei pronunţate de către instanţă, prin care s-a confirmat soluţia de clasare, a cincea, dată de Parchetul General. Revenind în faţa instanţelor naţionale şi anulând această hotărâre internă în procedura de revizuire, pentru orice magistrat ar însemna reluarea cercetărilor. Haideţi să nu ne limităm la despăgubiri. Când avem o hotărâre a Curţii Europene, să o punem în executare nu doar pe măsurile generale, adică despăgubiri, ci să obligăm instituţia competentă, în speţă Parchetul, să facă o anchetă efectivă".
Cum se ajunge la CEDO
"În primul rând, e nevoie de un reclamant. Degeaba vrea avocatul să ajungă la CEDO. El trebuie, totuşi, să ştie cum să ajungă la CEDO. Ţine de perseverenţa şi voinţa victimelor (n.r întrebată ce se întâmplă în cazurile în care victimele renunţă, din cauza piedicilor puse de sistem). Cu siguranţă, nu poate exista o plângere la CEDO fără acordul victimei.
În ceea ce priveşte avocaţii, cu siguranţă e nevoie de cunoştinţele necesare pentru a avea o cauză admisibilă la CEDO", a mai precizat aceasta.
S-a încercat anularea plângerii la CEDO. "8 ani pentru o anchetă este evident un termen nerezonabil"
Acum, avocata anunţă că va cere redeschiderea anchetei în România, ca urmare a deciziei CEDO.
"În acest dosar, toată procedura naţională s-a finalizat în 2021, dar eu nu am aşteptat anul 2021 pentru a mă adresa Curţii Europene. Am făcut asta după 8 ani de zile de la caz, adică în 2018, apreciind că deja un termen de 8 ani de zile pentru o anchetă este evident un termen nerezonabil. După ce am avut 4 clasări, nu am mai aşteptat-o pe a cincea. Mi s-a invocat că m-am plâns prea devreme Curţii Europene, dar Curtea Europeană a considerat că plângerea mea este admisibilă, chiar dacă procedura internă nu s-a terminat. Eu nici nu puteam anticipa când se va termina şi dacă se va termina această procedură internă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică