Data actualizării:
Data publicării:

„Dumnezeul” din companiile românești care îi face pe oameni să stea cu frică la locul de muncă

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Potrivit Corinei Neagu, consultant resurse umane, companiile românești suferă de o lipsă de deschidere, empatie și colaborare, adesea din cauza stilului de conducere narcisist și a unei culturi organizaționale care promovează frica și controlul excesiv. În contrast, în alte țări, cum ar fi cele asiatice, se valorizează mai mult susținerea emoțională și colaborarea între angajați și conducere. 

Corina Neagu a comparat mediul de lucru din alte țări, în special din Asia, cu cel din România. Ea a observat că deși problemele sunt similare, modul de abordare diferă. În alte țări, există o atenție sporită pentru relațiile interpersonale și pentru a nu afecta emoțional angajații, chiar și atunci când li se oferă feedback constructiv. Potrivit acesteia, după pandemie, au apărut provocări globale, inclusiv pe piața muncii, însă în alte locuri acestea sunt gestionate cu mai multă sensibilitate.

„Am văzut că tu călătorești mult și mergi în tot felul de țări. Care este diferența pe unde ai călătorit și se ce întâmplă la noi?", a întrebat Ramona A. Dumitru. 

„Sunt modele culturale foarte diferite, dar ceea ce pot să spun e că problemele pe care noi le sesizăm în România sunt și acolo, doar că sunt tratate diferit.

Există, cel puțin în Asia și în țările în care am călătorit, această apropiere de oameni și dorința de a nu-i răni. Chiar dacă le dai un feedback care este constructiv și care îi ajută să evolueze, o faci pe un ton și într-un moment care să nu-i dărâme mai tare decât sunt pentru că oamenii experimentează diverse. Mai ales după pandemie, au apărut tot felul de fenomene cu care ne confruntăm, inclusiv pe piața muncii.

Acolo lucrurile sunt tratate complet diferit. Asta nu înseamnă că nu există probleme, că nu există nevoia de forță de muncă. Peste tot există, la nivel global.", a spus Corina Neagu. 

 

2. -imagine fara descriere- (corina-neagu_91359600.jpg)

 

„În România, foarte rar vine și CEO-ul la curs"

Corina Neagu a afirmat că în țările asiatice lucrurile sunt abordate cu mai multă reziliență, empatie și deschidere. Ea a menționat că, în cadrul cursurilor pe care le-a susținut acolo, a avut frecvent participanți din conducerea superioară, inclusiv CEO. În contrast, în România, este foarte rar ca un CEO să participe la astfel de cursuri. 

„Lucrurile sunt privite cu mai multă reziliență, cu empatie, cu deschidere. Eu la absolut toate cursurile pe care le-am ținut, și am ținut câteva zeci în  Asia, în ultimii ani de zile, am avut la cursuri board-ul, CEO-ul împreună cu următorul nivel.

În România, foarte rar - ca să nu spun la unul din 20, poate chiar 30 de cursuri - vine și CEO-ul pe acolo să vadă care e treaba. Ori, de unde avem nevoie de susținere, de unde avem nevoie de înțelegere? De la CEO, board și în jos.”, a spus Corina Neagu. 

 

CEO-ul crede că e Dumnezeu

Corina Neagu a vorbit despre stilul de conducere întâlnit frecvent în companiile românești, caracterizat printr-o atitudine narcisistă din partea unor lideri, care se consideră omniscienți și controlează toate procesele. Potrivit consultantului, această atitudine generează frică în rândul angajaților și reflectă un model cultural transgenerațional, în care predomină comportamente pasiv-defensive și pasiv-agresive. 

„El crede că e Dumnezeu?”, a întrebat Radu Leca.

„De foarte multe ori, da. Sesizăm o tipologie narcisistă. În foarte multe companii, cel puțin în companiile românești - nu vreau să generalizez, există și oameni deosebiți pe care îi cunosc personal și care sunt, în adevăratul sens al cuvântului, lideri și implicați - dar aveam această tipologie „eu știu totul”, „la mine în ogradă eu centrez, eu dau cu capul”, „eu trebuie să gestionez absolut toate procesele”, „la mine nu mișcă nimic fără să știu eu”.

Există controlul acesta exagerat și bineînțeles că oamenii sunt în stare de frică. Este și un model cultural pe care noi l-am moștenit, transgenerațional, în care avem de-a face cu comportamente pasiv-defensive sau pasiv-agresive. Foarte puțină colaborare, foarte puțin în zona de constructiv, adică noi nu știm să dăm feedback, să primim feedback, să colaborăm, să ne ajutăm, să ne sprijinim unii pe ceilalți.", a spus Corina Neagu la emisiunea „Ultrapsihologie", de pe DC News, DC News TV și DC Medical.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel