Data publicării:
Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM, informații de neratat la DCNews și DCBusiness
Dumitru Nancu, director general la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM. S.A. – IFN), revine în studioul DC News.
Interviul cu Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM, va fi difuzat luni, 27 iunie, începând cu ora 16.00, la DC News, DC News TV și DC Business, dar și pe paginile de Facebook și canalele de YouTube ale acestora.
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, înființată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanțări, prin acordarea de garanții pentru instrumentele de finanțare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum și creării și susținerii de locuri de muncă.
De la prima garanție aprobată pe 31 mai 2002 și până în prezent, FNGCIMM a acordat peste 443.000 de garanții în valoare de 98.021 mil lei care au susținut finanțări de 147.467 mil lei, ultimii trei ani de activitate marcând o creștere istorică a volumului de activitate, în special datorită Programului Guvernamental IMM Invest.
Într-un interviu acordat DCNews, întrebat ce planuri au pentru următorii ani, Dumitru Nancu a dezvăluit obiectul numărul 1: „După cum bine știți, de anul trecut, Fondul Național de Garantare joacă un rol important și la Asociația Europeană a Instituțiilor Financiare de Garantare. Fondul deține funcția de vicepreședințe, deci ne-am extins și la nivel de reprezentare europeană. Obiectivul numărul 1 pe termen scurt și urgent este să devenim parteneri InvestEU. E next level!”
Stați pe DC News! Emisiunea cu Dumitru Nancu, de la DCNews și DCBusiness, va fi difuzată începând cu ora 15.00!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News