Data publicării:

Dumitru Moraru prezice cel mai negru scenariu pentru Dinamo: „Cred că echipa asta care a retrogradat se desființează”

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Sport
WhatsApp
Inquam Photos / Stefan Constantin
Inquam Photos / Stefan Constantin

Fostul fotbalist Dumitru Moraru, câştigător a trei titluri cu Dinamo, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că retrogradarea în Liga a II-a reprezintă o mare tragedie şi consideră că formaţia alb-roşie se va desfiinţa, viitorul urmând să aparţină unei echipe a Clubului Sportiv Dinamo.

Alegeri prezidentiale 2024

"Ziua de ieri, în care a retrogradat Dinamo în Liga a II-a, a fost una foarte tristă din viaţa mea. Este o mare tragedie pentru Dinamo şi pentru mine. Eu cred că echipa aceasta a lui Dinamo care a retrogradat se desfiinţează. Echipa asta nu o să mai existe, pentru că are datorii mari, nu va mai avea bani de la televiziune. Dinamo nu va mai exista 2-3 ani cât se va construi stadionul. Atunci se va face o echipă a Clubului Sportiv Dinamo, aşa cum a fost înainte, pe un parteneriat privat cu oameni de afaceri cu bani care să respecte Legea Sportului. Ăsta va fi viitorul lui Dinamo. Dar până la finalizarea stadionului nu va fi nimic. Echipa Dinamo în Liga a II-a nu o să mai existe. E foarte dureros", a afirmat fostul portar.

"Mie nu-mi e ruşine ca fost dinamovist... eu simt o durere mare în suflet acum, dar nu ruşine. Să le fie ruşine ălora care au adus Dinamo în situaţia asta. Noi când am fost la Dinamo, eu şi alte generaţii, ne-am făcut datoria faţă de acest club, am făcut performanţă. Ruşine să le fie celor care au adus echipa în situaţia actuală", a adăugat Dumitru Moraru, în prezent antrenor de portari la echipa naţională Under-19 a României.

În opinia sa, retrogradarea este consecinţa a tot ceea ce s-a întâmplat la Dinamo după anii '90.

"Date din culise, ce s-a întâmplat la club, cine conduce, cine joacă, cine decide... eu nu ştiu. Sunt de mulţi ani de zile rupt de tot ce se întâmplă la Dinamo. Eu nu prea am fost băgat în seamă la Dinamo. Ca om din afară, pot să spun că la Dinamo s-a greşit după anii '90, nu acum. Retrogradarea este consecinţa lucrurilor care s-au petrecut după anii '90 la club. Eu nu am date să învinovăţesc pe nimeni... dar luna trecută citeam că să se mute Dinamo la Adunaţii Copăceni... o nebunie... Domnul Mureşan spunea că Dinamo nu are bază de pregătire. Păi cum nu are? La Săftica sunt două terenuri de iarbă, unul cu nocturnă... aud numai nebuneli, nu ştiu cine i-a adus pe oamenii ăştia la Dinamo şi ce interes au avut", a precizat Moraru.

Dinamo Bucureşti a retrogradat pentru prima oară în istoria sa din Liga I de fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, în manşa a doua a barajului pentru menţinere/promovare. Dinamo, care a evoluat neîntrerupt în primul eşalon din 1948, fusese învinsă în tur de Universitatea cu 2-0.

Formaţia alb-roşie, care a încheiat pe locul 8 în play-out, este al doilea cel mai titrat club din Liga I, cu 18 titluri şi 13 Cupe ale României, scrie Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel