Data publicării:

DUMITRU FĂRCAȘ. Răsturnare de situaţie în cazul taragotului

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cazul taragotului lui DUMITRU FĂRCAȘ a luat o întorsătură neașteptată.

Cel care i-a restituit lui DUMITRU FĂRCAȘ instrumentul, susţinând că l-a găsit pe o stradă din Bucureşti, şi-a schimbat declaraţia, precizează Antena 3.

Bărbatul a recunoscut că a cumpărat, pentru o sumă modică, de fapt taragotul de la un amic, fără să ştie al cui este şi că a fost furat. Tânărul a mers la Secţia 1 de poliţie ca să povestească tot ce s-a întâmplat.

Hoţii care au furat taragotul lui DUMITRU FĂRCAȘ au fost prinşi, iar Poliţia a făcut mai multe percheziții marţi după-amiază la locuinţa celor suspectaţi, fără ca aceștia să fie găsiți.

Citește și: DUMITRU FĂRCAȘ s-a liniștit. Taragotul a fost găsit

Bărbatul povesteşte că un cunoscut a încercat să-i vândă mai întâi un acordeon. Era vorba despre instrumentul furat sâmbătă împreună cu taragotul lui DUMITRU FĂRCAȘ din microbuzul parcat în faţa Ateneului Român. Apoi i-a arătat şi taragotul.

Abia a doua zi, tânărul a aflat de la televizor că DUMITRU FĂRCAȘ a rămas fără taragotul la care a cântat toată viaţa.

Amicul care îi vânduse taragotul a intrat în panică şi i-a cerut acestuia instrumentul înapoi, cu intenţia de a-l distruge. Tânărul i-a promis că-l va distruge el. A luat în schimb taragotul şi l-a adus la sediul Antenei 3, unde a spus că l-a găsit pe stradă.

Cel mai mare regret al lui este că nu a spus de la început adevărul. E conştient că acum va trebui să dea nişte explicaţii în faţa poliţiştilor, însă se bucură că maestrul DUMITRU FĂRCAȘ şi-a recuperat taragotul, la care cântă din 1961.

Citește și: DUMITRU FĂRCAȘ, jefuit înainte de un CONCERT

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel