Dumitru Fărcaș a murit. Ce i-a zis lui Ioan Bocșa înainte de deces: Mare păcat de suferința avută
Dumitru Fărcaș a murit. Ioan Bocșa, prieten de 50 de ani cu celebrul taragotist, a vorbit despre suferința prin care trecea artistul înainte să moară.
Ioan Bocşa afirmă că l-a vizitat pe prietenul său în spital în urmă cu câteva zile, iar Dumitru Fărcaş, cu toată suferinţa, îşi păstrase optimismul şi făcea planuri.
"Dumitru Fărcaş nu a fost doar un interpret, a fost un artist, pentru foarte mulţi, şi pentru cei din afara artei. Este mare păcat de suferinţa pe care a avut-o. Eu am fost la el acum câteva zile. În toată suferinţa, el întrevedea o perspectivă de rezolvare şi făcea planuri: 'când o să merg din nou, o să mergem împreună'. Am fost apropiaţi...îl cunosc de 50 de ani", a spus Ioan Bocşa în amintirea cunoscutului taragotist Dumitru Fărcaş, potrivit Agerpres.
Dumitru Fărcaş s-a stins din viaţă, la vârsta de 80 de ani, în noaptea de luni spre marţi, într-un spital din Cluj-Napoca.
Vezi și: Dumitru Fărcaș a murit. O întreagă comună în doliu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News