Data actualizării:
Data publicării:

Dumitru Dragomir, TRANȘANT la adresa lui Cortacero: Dai bani doar de BISCUIȚI la Dinamo

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sport
WhatsApp
Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Dumitru Dragomir se arată, după eșecul lui Dinamo cu Chindia, convins de faptul că Cortacero nu are planuri prea mari cu echipa din Ștefan cel Mare. 

Dumitru Dragomir, în vârstă de 73 de ani, are informații conform cărora Cortacero ar vrea să investească în Dinamo doar un milion de euro, lucru care l-a scos din minți pe fostul președinte al LPF. 

Dragomir este de părere că noul antrenor Cosmin Comtra nu va avea viața ușoară la Dinamo și nu s-a ascuns să zică asta. 

Atac la Cortacero

“Terminați, băi frate, cu Cortacero ăsta. Omul nu știe pe ce lume este și crede că Dinamo este un club de care să își bată el joc. Păi, bă, băiatule, dacă tu crezi că doar 1 milion de euro, că atât am auzit că ai vrea să bagi în primul an la Dinamo, îți ajung să îți faci reclamă pe cârca unui asemnea club mare din România, atunci înseamnă că nu ai toate rotițele la cap.“

“Dar eu cred că el nici banii ăștia nu îi va investi pentru că nu are nicio treabă cu spiritul lui Dinamo și nu s-au trezit spaniolii să piardă banii prin România că sunt ei băieți buni și sufletiști. O să bagi vreo 500-600 de mii de euro și o să crezi că i-ai păcălit pe suporteri, nu? Bagă, bă, frate 5-6 milioane de euro încă din primul an, iar eu atunci îmi voi scoate pălăria în fața ta. Dacă nu ai de gând să bagi banii ăștia, atunci trebuia să stai tată acasă. Păi tu le dai bani de biscuiți astora de la Dinamo? Le arunci câte 25 – 30 de mii de euro, hai să zicem 100 de mii de euro, iar apoi dați sfoară prin presă că ați băgat și ați dres voi marii salvatori ai lui Dinamo. Pe noi ne învățați voi șmecherii din astea? Ieși public și spune clar câți bani ai chetuit până acum la Dinamo. Dar cu acte concrete, nu cu vorbe”, a declarat Dragomir pentru ProSport.

Capcană pentru Contra?

 

“Îmi pare foarte rău de Cosmin Contra. El a intrat într-o capcană, iar Cortacero ăsta îi va face țăndări imaginea. I-o va nenoroci. O să vedeți. La câți bani are ăsta de gând să bage în primul an, atunci lui Contra trebuia să îi pună obiectiv salvarea de la retrogradare, nu calificarea în play-off. Dacă Dinamo vrea să intre în play-off, atunci lui Contra trebuie să i se aducă cinci fotbaliști, nu cinci purtători de tricouri de fotbaliști. Iar dacă vreodată lui Contra i se va cere titlul, atunci Cortacero trebuie să îi aducă vreo 10 jucători de mare valoare. Da, 10 jucători.

M-ar bucura să reușească Contra la Dinamo pentru că el și-a făcut un nume în fotbal și în antrenorat, dar o să îi fie tare greu. Am vorbit și eu cu Borcea, Nețoiu și chiar cu Nicu Badea. Ei suferă pentru Dinamo, dar niciunul nu vrea să mai bage bani la acest club. Din cauza fotbalului Borcea și Nețoiu au intrat la pușcărie și nu le-a fost ușor să dormă cu șobolanii prin cameră. Cei trei suferă pentru Dinamo, dar din păcate toți au fost înjurați de unii suporteri. Pe Badea și acum îl doare sufletul de ce mesaje i s-au scris pe garduri”, a mai spus Dragomir pentru ProSport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel