Data actualizării:
Data publicării:

Dumitru Costin, BNS: Securitatea energetică, FĂCUTĂ PRAF!

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto Antena 3/ Dumitru Costin, BNS
foto Antena 3/ Dumitru Costin, BNS

Dumitru Costin, președintele Biroului Național Sindical, a vorbit despre criza de pe piața energetică din România, în urma exploziei prețului. 

Dumitru Costin a punctat că ”securitatea energetică a României a fost făcută praf”. Președintele BNS acuză ”un comportament speculativ al operatorilor din piață”, punctând că sunt ”lucruri despre care nimeni nu-i întreabă și aici vorbim despre autorități, Guvern, Consiliul Concurenței, Parlament”. 

” Nu cumva a dorit să creeze în mod artificial această criză?”

”Sunt decizii care au fost luate, cel puțin în cursul acestui an, de către unii dintre aceștia care ridică mari semne de întrebare. Faptul că un operator economic din zona gazelor și-a redus cu mai bine de 20% producția internă, cu toate că avea capacitatea să facă acest lucru, evident că naște semne de întrebare. Nu cumva a dorit să creeze în mod artificial această criză? Avem alt operator în zona gazelor care, de șase ani, amână exploatarea unui rezervor de gaze uriaș pe care România îl are și care ar acoperi 20% din piața națională de gaze, doar de acolo. Aceste lucruri ar fi trebuit să fie, în opinia noastră, pe agenda Consiliului Național de Apărare a Țării (CSAT) pentru că discutăm de securitatea energetică a României, care este în piuneze.” a mai punctat Dumitru Costin.

”Faxcturi duble. Vor fi STRIVIȚI”

”Eu n-am văzut, personal, cu toate că-n ultimele două strategii naționale pe securitate, și cea din 2015-2019, dar și 2020-2024, în ambele securitatea energetică e trecută ca fiind una din temele de maxim interes pentru CSAT, dar, sincer, întrebați la președinție dacă în ultimii șapte ani, măcar o singură dată a avut loc o dezbatere cu o astfel de agendă și anume ce se întâmplă cu securitatea energetică a României. Nu a preocupat pe nimeni, de la cel mai înalt nivel, și astăzi suntem victime, pentru că vom deconta facturi duble la gaze și la energie și agenții economici vor fi striviți de aceste plăți, deja avem semnale clare de la anumiți agenți economici, care și-au notificat furnizorii anunțându-i că, din cauza creșterii de preț, reduc cantitatea de energie electrică importată, sau cantitatea de gaze importată. Pe cale de consecință, își reduc activitatea, iar asta va însemna șomaj, pierdere de locuri de muncă” a mai spus Dumitru Costin, marți dimineață. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel