Data publicării:
Românii, economie la curent de dinainte de criză. Dumitru Costin: Ce economie să mai facă amărâții ăia? / Răzvan Dumitrescu: Am văzut oameni care, iarna, închid frigiderul și scot alimentele afară
Dumitru Costin, lider BNS, a explicat de ce planul UE pentru economisirea energiei este mai greu aplicabil în România.
Dumitru Costin, lider BNS, a explicat la DC NEWS cine sunt consumatorii vulnerabili din România și cum au ajuns aproximativ 4 milioane de români să economisească atent energie încă de dinainte de a veni criza energetică peste noi.
"Eu insist să spunem adevărul. Trebuie să știm un lucru... Am întrebat, la începutul acestui an, când discutam în februarie despre posibile măsuri, "domnilor, consumatorul ăsta vulnerabil, înainte de toate este definit și în directiva europeană și în legea națională ca fiind acel consumator care din rațiuni economice și sociale nu își poate plăti facturile. Avem o situație la zi la nivel național privind veniturile pe familie?" "Nu".
Pe parcursul acestui an, inclusiv în luna iunie, am repus acest subiect în discuție, mai ales că era în derulare faimoasa operațiune de colectare de date de la poporul român, adică acel recensământ. Hai să folosim acea operațiune națională ca să culegem date pentru că va veni toamna și din nou veți sări și veți spune: "Dar nu avem bani pentru măsurile alea". Pentru că voi risipiți banii, în loc să centrați banii în mod real pe acele persoane care au nevoie.
Dumitru Costin: Ce economie să mai facă amărâții ăștia care și așa consumă îngrozitor de puțin
Avem o situație la zi. Astăzi, pe măsurile din OUG 119, sunt beneficiari 8.462.637 de clienți casnici. (...) Noi avem peste 4 milioane de consumatori casnici care, din 2007 de când România trebuia să reglementeze consumatorul vulnerabil și să-l protejeze, din cauza sărăciei, și-au autoreglat consumurile și peste 4 milioane au ajuns să consume până în 50 kw/h - adică sărăcie energetică, mutăm un bec dintr-o cameră în alta. Apropo de mesajul european, ce economie să mai facă amărâții ăștia care și așa consumă îngrozitor de puțin?", a explicat Dumitru Costin, lider BNS.
Răzvan Dumitrescu: Am văzut oameni care iarna, dacă e frig afară, închid frigiderul și scot afară alimentele
"Având în vedere acest tablou, cu oamenii ăia care chiar nu au de unde să taie, că oricum au tăiat de peste tot, nici frigiderul nu cred că îl mai țin în priză pentru că am văzut oameni care iarna, dacă e frig afară, închid frigiderul și scot afară alimentele, le pun afară un de este -1 sau -2 grade, să nu le mai țină în frigider și să nu mai consume curent. Deci nu îți vine să crezi chestia sta, stau cu ochiul pe termometrul de afară și închid frigiderul în momentul ăla și scot alimentele", a intervenit jurnalistul Răzvan Dumitrescu.
"Este o mostră de comportament uman care vizează economisirea. Noi avem deja 4 milioane de familii care au astfel de comportamente. Acolo nu mai ai ce economie să faci", a mai spus Dumitru Costin.
Planul de economisire al UE. Ursula von der Leyen: "Un război al energiei. Trebuie să reducem consumul în orele de vârf". Banca Europeană a Hidrogenului, noua investiție a CE
Ursula von der Leyen a susținut ieri cel de-al treilea discurs al său privind starea Uniunii. Acesta va fi urmat de o dezbatere, în plen, cu membrii Parlamentului European.
Ursula von der Leyen a prezentat impactul activităţii Comisiei din ultimul an şi planurile sale viitoare, în special în ceea ce priveşte solidaritatea UE cu Ucraina, sancţiunile împotriva Rusiei, măsurile de asigurare a aprovizionării cu energie a UE şi de reducere a dependenţei sale de combustibilii fosili ruşi, precum şi actualele creşteri ale preţurilor la energie. Vezi AICI planul de economisire al UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News