Data publicării:
Dumitru Coarnă, reacție pentru DC NEWS după ce s-a scris că este anchetat de DNA
Dumitru Coarnă, fost preşedinte SNPPC şi actual deputat PSD, a reacţionat, după apariţia unor informaţii "pe surse" conform căreia ar face obiectul unei anchete penale pentru şantaj, trafic de influenţă şi aderare la un grup criminal organizat.
Sursele citate ar afirma că ancheta este bazată pe unele declaraţii publice făcute de Dumitru Coarnă.
"Ce pot să comentez într-o situaţie în care efectiv nu ai ce comenta? Am aflat dintr-o publicaţie că sunt suspect. Nu e nicio treabă, nu am cunoştinţă de aşa ceva. Să zică respectiva publicaţie şi numărul de dosar penal, şi când am fost citat, când mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect. Eu nu ştiu nimic, de la ei am aflat şi eu. Eu am trei clasări de la DNA, dar sunt dosare închise. Nu ştiu absolut nimic despre ce scriu ei. Nu am fost citat, nu am fost chemat, nu am cunoştinţă. Calitatea de suspect înseamnă că în mod logic şi procedural că ar fi trebuit să îmi fie prezentată această calitate prin Codul Penal. Am luat legătura cu avocatul și voi reacționa", a declarat Dumitru Coarnă pentru DCNEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News