Data publicării:
Dumitrescu: ”Până la ruși, ne MĂNÂNCĂ facturile!”. Dragnea: Când spuneam asta, toți ziceau că sunt corupt
Liviu Dragnea a vorbit despre creșterea uriașă a facturilor și ce se ascunde în spatele acestei situații.
"Până la ruşi, ne mănâncă facturile. Eu vreau să vă întreb de ce credeţi că se întâmplă lucrul ăsta? Din greşeală sau cu intenţie?", l-a întrebat Răzvan Dumitrescu pe Liviu Dragnea.
"Sigur nu poate să fie din greşeală. Este făcută şi această operaţiune cu preţurile uriaşe la facturi ca parte dintr-un alt şir de operaţiuni care se face în România, despre care eu am vorbit mult înainte să mă ridice, şi anume România să fie îngenuncheată atât în ceea ce priveşte sporirea resurselor naturale, distrugerea firmelor româneşti - au început cu cele mari, continuă cu cele mijlocii şi o să ajungă până la cele mici -, cât și preluarea întregului comerț din România, îngenuncherea agriculturii, iar acum suntem în faza în care trebuie să îngenuncheze, efectiv, populaţia şi companiile. Adică, distrugerea economiei din cauza preţurilor prohibitive, foarte mari, uriaşe şi populaţia care, efectiv, încet, încet nu va mai putea să plătească. Din păcate, ştim că sunt oameni care s-au sinucis pentru că nu vedeau nicio soluţie. O să urmeze, probabil, preluarea de proprietăţi, terenuri, case", a spus Liviu Dragnea.
"Când eu spuneam asta, toată lumea zicea că sunt corupt"
"Pentru că dacă nu poţi achita facturile, ţi se pune sechestru pe bunuri, nu?", a spus Răzvan Dumitrescu.
"Sigur! Când eu spuneam asta, toată lumea zicea că sunt corupt, că sunt anti-european sau că am ceva împotriva multinaţionalelor. De ce zic că nu este prostie, ci este intenţie... Pentru că preţul nu este mărit de cineva de afară, când tu ai 550 de lei preţul în piaţă la un moment dat şi vii cu o lege cinică a plafonării şi tu, de fapt, majorezi. Băi, băieţi, eu cred că voi nu câştigaţi suficient! Ia, mai luaţi de aici! Şi au ajuns la 1000, ca să ducă la furnizorul de ultimă instanţă până la 3000. Adică, facturi mărite de trei ori, de patru ori, de zece ori. Cine își imaginează că astea pot fi plătite?", a spus Liviu Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News