Data publicării:
Dublu asasinat la Iași, noi detalii. Ar putea fi o RĂZBUNARE. Inclusiv pisica îndrăgostiților a fost omorâtă. "E de groază, sunt speriată"
Au apărut noi detalii în cazul dublului asasinat din Iași.
Verdictul medicilor legiști a fost categoric. Cei doi tineri, Youssef , studentul marocan la medicină, în vârstă de 25 de ani şi iubita lui românca, Ioana, de numai 23 de ani, au fost ucişi cu cruzime, transmite Pro TV. Anchetatorii s-au întors duminică în casa în care au fost ucişi şi incendiaţi cei doi îndrăgostiţi și pare că au găsit noi indicii.
“Moartea tinerei a fost violentă şi s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecinţă unor multiple plăgi înțepat-tăiate. Moartea tânărului a fost de asemenea violentă.”, a declarat Mihaela Apostol prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Inclusiv pisica celor doi a fost omorâtă
Ororile nu s-au oprit aici. Cadavrele au fost şi incendiate. Inclusiv pisica celor doi a fost omorâtă. Deocamdată, nu este clar dacă victimele şi criminalii se cunoşteau, însă violența atacurilor ar putea indica o răzbunare, nu o crimă survenită accidental, după o tentativă de jaf. Dar acestea sunt, pentru moment, doar supoziţii făcute de anchetatori. Pe de altă parte, cei doi studenţi marocani audiaţi ieri ca martori au fost lăsaţi să plece acasă. Se pare că deocamdată nu există alți suspecți, iar criminaliștii vor trebui să pună bine la punct ancheta pentru a înțelege ce s-a întâmplat în acea vilă de lux, care ar fi putut fi motivul crimei și cine ar putea fi ucigașul.
Mărturiile vecinilor: E de groază, sincer e de groază
Vecinii spun că tânărul student, de origine marocană, dar rezident în Belgia, era destul de înstărit şi organiza des petreceri. Cu o zi înainte de descoperirea cadavrelor, tânărul trebuia să plece împreună cu iubita lui în vacanţă, în Belgia, acolo unde ar sta părinții acestuia. Cei doi se mutaseră de curând, cu chirie, în vila de lux în care au fost omorâți. În Belgia n-au mai ajuns, astfel că familia tânărului a apelat poliția. Miercuri, se pare că în casa celor doi ar fi avut loc o petrecere.
“După ce s-au mutat, sâmbătă seara veneau destul de mulţi prieteni. Din câte vedeam noi, îşi permiteau.”, a spus un vecin.
“E de groază, sincer e de groază, chiar aşa să le dai şi foc mi se pare strigător la cer. Şi eu sunt speriată, vă spun sincer, de câte ori ajung în zona asta, mai ales de ieri, mi-e teamă. Cu groază mă gândesc ce o fi fost în sufletul lor.”, a spus o vecină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News