• Dublare alocaţii. Iancu Guda dă exemplul ţărilor din Europa. Măsură alternativă, fără efort pentru stat
Economistul Iancu Guda a oferit un exemplu concret, folosit în alte ţări din Europa, ca alternativă sustenabilă la dublarea alocaţiilor, după ce premierul Ludovic Orban a afirmat că legea dublării alocaţiilor va fi atacată la CCR.
"Aici se face diferenţa între dorinţă şi putinţă. Pentru că această măsură cu dublarea alocaţiilor din pix are un impact de 6 miliarde de lei în bugetul public, şi este extrem de greu de acomodat, implicând renunţarea la alte investiţii sau la sprijinul pentru mediul de afaceri. Alte ţări din Europa au aplicat o variantă alternativă a sprijinului pentru părinţii cu copii nou-născuţi. În loc să mărească alocaţiile din pix, de două sau trei ori, au preferat să ofere reducere aplicată impozitului pe venit plătit de părinţi. Asta s-a făcut în Franţa, Elveţia Ungaria. Dacă ne gândim la un salariu mediu de 5000 de lei brut per părinte, înseamnă un salariu mediu de 10.000 lei brut per familie, cu impozit pe venit de 10 la sută, în România. În cazul în care se propune o reducere de 15 la sută la primul copil, de 20 la sută la al doilea, aplicată impozitului pe venit, salariul net al angajatului care are copii creşte. Şi dacă simulăm o reducere cu 30 la sută pe impozitul pe venit mediu, în cazul ambilor părinţi, vedem o reducere a taxelor cu 300 de lei, bani care se simt în buzunar.
Rezultatul este că ar creşte economia, s-ar stimula şi natalitatea.", a declarat economistul Iancu Guda la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News