Data actualizării:
Data publicării:

Dublă comasare de alegeri. Bogdan Chirieac: O aberație! Mișcarea importantă din toamnă

Autor: Liana Ganea | Categorie: Politica
WhatsApp
FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Ce se va întâmpla în vară și în toamnă la urne?

Liderii PSD și PNL se vor reuni joi, 8 februarie, într-o ședință a coaliției pentru a lua decizia finală privind eventuala comasare a alegerilor, cel puțin așa susțin surse politice. Comasarea se va face atât la începutul verii cât și în toamnă. Astfel, în iunie se va merge la vot pentru alegerile europarlamentare dar și pentru a ne alege primarii, consilierii locali sau județeni, iar în toamnă se comasează alegerile parlamentare cu al doilea tur al prezidențialelor.

Analistul politic Bogdan Chirieac a subliniat că este o schimbare de strategie foarte importantă dar și că vor fi mai multe probleme de ordin "logistic", și asta pentru că "lucrurile" vor fi "încurcate" de factori precum timpi de așteptare și locații de vot:

"Europarlamentarele și localele (n.r. comasarea) constituie, în opinia mea, o aberație. Asta nu înseamnă că nu se va întâmpla. Fiindcă la europarlamentare pot vota oriunde mă aflu, inclusiv diaspora va vota la europarlamentare, iar la locale votez doar în localitatea de domiciliu. Comisia din secția de votare va avea mari probleme, logistice ca să spunem așa. Apoi o să avem un rând de primari și consilieri locali în funcție până la 1 octombrie și un alt rând de primari și tot felul de consilii care vor sta patru luni pe bară - iunie, iulie, august, septembrie. Nu se poate modifica legea pentru că nu-i poți reduce mandatul omului!

În cazul parlamentarelor e o mișcare importantă. Până în 2004 (...) primul tur la prezidențiale era odată cu parlamentarele. Turul 2 la prezidențiale era de sine stătător. Acum, turul 2 la prezidențiale este odată cu alegerile parlamentare, ceea ce înseamnă că, în mod normal, candidații partidelor mari ar fi avantajați, dacă intră în finală.

Atenție, votezi și parlamentarul, votezi și președintele! Ca președinte, votăm în primul rând omul. Că așa s-a întâmplat și așa au venit tot felul de președinți. Acum... e și partidul, deci rămâne de analizat în continuare. Se fac mutări importante, ceea ce nu-i normal" a conchis Bogdan Chirieac.

Citește și Confirmare din coaliția de guvernare despre comasarea alegerilor. Prima declarație oficială

Subiectul va fi dezbătut miercuri, 7 februarie, și în cadrul emisiunii ”Miercurea Neagră” realizate de Bogdan Chirieac, Mugur Ciuvică și Diana Tache la DCNewsTV.

Vezi aici mai mult: Alegeri comasate, rotativa prelungită și ofensiva procurorilor-șefi, la Miercurea Neagră, cu Tache, Chirieac și Ciuvică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel