Data actualizării:
Data publicării:

DSU, comunicat despre cei trei morți de la TIR-ul ATI. Reprezentantul firmei de ventilatoare a refuzat intrarea în unitate

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Departamentul pentru Situații de Urgență din MAI a venit cu o comunicare oficială după ce s-a aflat pe surse că trei persoane internate în unitatea ATI mobilă de la „Victor Babeș” și-au pierdut viața în urma unei avarii la instalația de oxigen.

Alegeri prezidentiale 2024

„Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță  a acestor tipuri de echipamente medicale.

În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului, a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR”, se arată în comunicat.

Se derulează verificări

 

„La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor  care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile. Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat  o creșterea a  presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.

Instalarea și operaționalizarea  Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului”, se mai arată în comunicatul DSU.

Cum sunt distribuiți pacienții internați în UTIM din cadrul Victor Babeș

- 1 pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș

- 1 pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan)

- 2 pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni

- 1 pacient la Floreasca

-3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel