A te apuca acum să scotocești în biografia lui Călin Popescu Tăriceanu cine știe ce fapte personale și a-l ataca pentru că a avut „o inimă zburdalnică” așa cum l-a caracterizat fostul președinte, ar fi inutil și poate chiar în unele privințe nedrept. Viața privată nu trebuie analizată. O parte din biografia domnului C.P. Tăriceanu a fost „la vedere” mereu și ea s-a legat în ultimii ani de specularea oportunităților care să-l poziționeze în funcții politice favorabile.

Dl. Tăriceanu s-a născut cu liberalii postdecembriști ai lui D. Patriciu și V. Cataramă, dar n-a murit politic odată cu aceștia. CPT s-a aliat apoi cu T. Stolojan și cu T. Băsescu, bucurându-se de un „Căline, ești cel mai bun!" a lui T. Băsescu, dar a uitat de înțelegerea politică cu acesta și a rămas premier cu sprijinul lui Mircea Geoană. S-a aliat cu Victor Ponta după ruperea USL-ului, speculând un nou moment de conflict și a ajuns să fie recompensat fortuit cu funcția de președinte al Senatului și de acolo nici că a mai putut fi dat jos până în zilele noastre.

După plecarea lui V. Ponta din fruntea PSD s-a aliat succesiv cu cel de-al treilea președinte social democrat, L. Dragnea, intrând cu ALDE la limită în parlament și după ce s-a revalidat în funcția de președinte al Senatului pentru încă patru ani, obiectivul lui a devenit unul clar, aproape obsesiv: președinția României.

În anii care au trecut C.P. Tăriceanu s-a remarcat în special prin bilețelul roz pe care i l-a înmânat lui Băsescu, prin intermediul Elenei Udrea, pentru a-l scăpa pe Dinu Patriciu de închisoare și mai recent, prin „sărirea" cozii l-a permisele de conducere auto, unde subsemnatul l-a și apărat în articolul – „De unde știa presa că Tăriceanu intrase prin spate?" publicat pe DC News.

În guvernarea sa, din perioada 2005-2008, Tăriceanu s-a mai remarcat în iunie 2006 prin solicitarea haotică, împreună cu ministrul apărării de la vremea respectivă – Teodor Atanasiu, de retragere a trupelor românești din Irak, fapt de o gravitate fără precedent după aderarea României la NATO și care ar fi putut avea consecințe catastrofale în Parteneriatul Strategic cu SUA, pe care astăzi clamează că-l apără. Era, desigur, un gest politic menit să-i sporească șansele la ceea ce visa încă de pe atunci și anume președinția României.

Cu toate acestea, pe cât de abil în a-și specula oportunitățile în plan intern, pe atât de nul a fost și este ca pricepere și relații în plan extern dl Tăriceanu. În anii 2005-2008 s-a remarcat mai ales prin încasarea unor constante insulte de la Traian Băsescu, fapt care l-a făcut să câștige și nu să piardă capital politic. În vremea lui C. P. Tăriceanu nu s-au făcut minuni guvernamentale, ba din contră a fost o vreme de nesăbuite cheltuieli publice și investiții în prime și consum, care au dus la crahul financiar din 2008-2010, pe care în mod injust l-a decontat în totalitate E. Boc. A fost practic răzbunarea lui Tăriceanu pe toți pumnii încasați în cap cu stoicism de la Băsescu în perioada 2005-2008. Perioada 2005-2008 a însemnat o explozie a prețurilor în domeniul imobiliar, apartamentele ajungând să coste de cinci ori mai mult și bănicile aruncând în neștire cu credite, multe rămase neacoperite. Creșterea economică din vremea lui Tăriceanu însemna de fapt risipirea resurselor guvernului Năstase.

În plan privat, ca om de afaceri, Tăriceanu a fost cel care a adus firma Citroen în România. S-a întâmplat în aceeași perioadă în care a fost adusă și firma Peugeot. Cea de a doua firmă a avut parte de un management competent și este astăzi una dintre cele mai căutate mărci pe piața românească. Diferența de management dintre cele două companii franceze a fost aceea că Peugeot a avut o creștere organică, administratorii săi neavând atâta sprijin politic și necăutând îmbogățirea peste noapte, în timp ce Citroenul lui Tăriceanu, consistent ajutat politic în anii 90, i-a burdușit buzunarele acestuia cu comenzi recomandate, ca apoi să decadă în piața liberă. Dacă aveți răbdare, căutați diferența de vânzări și management dintre cele două companii pe piața românească în perioade diferite și trageți concluzia cât de bun administrator privat este sau a fost actualul președinte al Senatului și cât de speculant. Dl. Tăriceanu este omul vorbelor goale, fără conținut, la nevoie al invectivelor și al minciunilor bine țintite.

Recapitulând se poate susține că deși vrea să fie șef de stat, dl. Tăriceanu este nul în politica externă, fiind gata, gata să facă din România oaia neagră a NATO, la numai 2 ani de la aderare. De asemenea, este oportunist până la cer și înapoi, făcând alianțe cu oricine și schimbându-și coloritul politic în funcție de interes, a tranzacționat voturi și doctrine, ca pe niște mărfuri numai pentru a-și menține funcțiile personale.

Cam acesta este politicianul care acum minte la scenă deschisă atât în numele său, cât și în al altora pentru a se menține la putere. Analizați verbiajul său plin de floricele și dați la o poarte faptul că a fost fotomodel, ca să vedeți ce rămâne.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News