Lucian Şova, ministrul Transporturilor, a comentat asupra unei probleme ridicate de Bogdan Chirieac, în cadrul unui interviu acordat DC News, şi anume accesul dinspre aeroportul Otopeni spre DN1.
"Am făcut naveta la Cluj în primăvara aceasta cu ATR 42. Fac 55 de minute Cluj – Bucureşti, iau maşina şi mai fac 55 de minute ca să ajung la DN1", i-a explicat Bogdan Chirieac ministrului Şova care a declarat că va avea în vedere găsirea unei soluţii pentru rezolvarea acestei probleme cu care se confruntă toţi cei care merg cu maşina la aeroport.
"Problema e generată, după percepţia mea ca şi călător, de accesul în sensul giratoriu de sub pasaj, pentru că acolo ar trebui lărgit. Eu – nu aş vrea să o luaţi ca pe o glumă – dar cu o doză de realism spre pessimism mai degrabă vă încurajez să călătoriţi în 15 minute cu trenul de la Gara de Nord până în parcarea aeroportului. Decât să lărgim acel sens giratoriu, nu mai vorbesc de o subtraversare, fac mai repede calea ferată decât vreo subtraversare. Eu cred în ideea că la sfârşitul anului viitor va fi foarte aproape să fie gata conexiunea pe calea ferată.Trebuie lărgit acel sens giratoriu. E pe DN1, e în responsabilitatea noastră, vă mărturisesc că nu am avut ca ţintă acest detaliu. […] Mă voi ocupa de subiect", a declarat ministrul Lucian Şova.
Urmăreşte aici declaraţiile lui Lucian Şova:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic