Data publicării:

Dr. Dragoș Vinereanu, PREVENIRE infarct. Informaţii ESENŢIALE - VIDEO

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Inimă
Inimă

Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu, președintele Societății Române de Cardiologie, a dezvăluit în cadrul unui interviu pentru DC News câteva dintre probleme legate de prevenirea infarctului.

Gazda interviului, Liviu Harbuz, a amintit că 44% din populaţia României suferă de hipertensiune, unul dintre factorii principali care duc la infarc. iar telemetria ar putea ajuta:

"S-au făcut încercări şi funcţionează în SMURD şi pe sistemul de ambulanţă, unde este acest sistem de telemetrie şi pot să transmită electrocardiogramele la un centru de coordonare prin care un medic vede electrocardiograma şi se sfătuieşte cu medicul de pe SMURd sau ambulanţă pentru un diagnostic cât mai rapid."

Se ştie că 80% din afecţiunile cardio vasculare sunt provocate de  o hrană nesănătoasă, plus alţi factori de risc: fumatul, hipertensiunea, colesterolul, diabetul.

Partea de prevenţie primară, ca pacientul să nu facă infarct

"Aceste programe de prevenţie există, acum încercăm împreună cu Ministerul Sănătăţii să le dezvoltăm. Cu ajutorul unor fonduri europene încercăm să implementăm un program real de prevenţie la nivel la nivelul general pe diferitele categorii de factori de risc. Prin calcularea riscului unui om care vine la medic se calculează riscul lui cardio-vascular şi în funcţie de rezultat primeşte anumite sfaturi, primeşte anumite tratamente, este îndrumat către un specialist cardiolog în funcţie de ce patologie are. Lucrurile acestea încercăm să le dezvoltăm acum. Recent, în urmă cu o săptămână, am lansat pe site-ul Societatăţii Române de Cardiologie (SRC) pagina pentru pacienţi." a spus Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu.

Informarea este esenţială. Pagină dedicată

"Pentru informare, cea mai importantă sursă este mass-media, televiziunile, pentru că mesajele ajung cel mai repede la oamenii care nu sunt încă obişnuiţi cu internetul sau nu au acces la internet. Dar, revenind la pagina de pe cardio-portal, făcută cu experţi şi verificată de noi, cu opinia noastră a cardiologilor, în ceea ce priveşte sfaturile pentru pacienţii cu diferite boli cardio-vasculare sau pentru cei care nu au încă aceste boli, ci prezintă doar factori de risc, e lansată acum câteva zile şi oamenii pot să găsească informaţii. Acolo sunt concentrate informaţii scrise, informaţii video, diferite programe de monitorizare, în aşa fel încât pacientul să poată să se automonitorizeze" a precizat președintele Societății Române de Cardiologie.

Interviul în detaliu îl puteţi urmări mai jos.

VIDEO

Youtube video image

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel