Dragoş Seuleanu, director la Măgurele High-Tech, faţă în faţă cu... bieţii muncitori români exploataţi: Parcă mă uitam la o poveste care îţi distruge cheful să mai faci ceva
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 22 aug 2022, 17:33
WhatsApp
Fotografie de la ELEVATE, Pexels
Fotografie de la ELEVATE, Pexels
Dragoș Șeuleanu, directorul Departamentului de transfer tehnologic, comunicare şi clustere de la Măgurele High Tech, s-a lovit de unul dintre aspectele mai puţin plăcute ale societăţii când a mers la o firmă de unde a vrut să cumpere câteva materiale de construcţie. 

"Analfabeți funcționali ori 7 ani de acasă lipsă?

Ajung la poarta fabricii unde se produce materialul de care am nevoie pentru reparația casei. Trag mașina în fața porții. Paznicul stătea pe o bancă în afara curții. Avea vreo 50 de ani, dar era coșcovit de alcool, țigări, alimentație necorespunzătoare și netratarea unor boli care i se citea pe față. Stătea picior peste picior, cum stau bărbații la bufetul din sat; fuma ținând țigara ca în armată și vorbea la telefon. Distanța dintre noi: 3 – 4 metri. Deci, mă vede și continuă totuși să vorbească la telefon. Bună ziua, îi spun eu tare. Am o întrebare. Vorbind la telefon se uită la mine și dă din cap încurajator să îi spun necazul meu, ca și când eram în audiență. Puteți să întrerupeți convorbirea și să discutăm?

Îl aud spunând: Stai că este unul nervos la poartă și vorbim imediat. Se ridică de pe bancă. Face 2 – 3 pași și mă întreabă: Ce căutați aici? M-am gândit că fabrica a devenit un obiectiv militar. Îl întreb dacă nu este firma (spun numele) și dacă magazinul pentru vânzări cu amănuntul este acolo așa cum scrie pe site. Da, este magazin și ce vrei? Începe să mă irite. Cum procedăm: deschideți poarta să intru, vine cineva de la vânzări să îi spun ce vreau? Așteaptă puțin, nu te grăbi!, îmi spune plin de înțelepciune tradițională. Întrerupe convorbirea anterioară și sună în fabrică. Și de aici a început să îmi fie simpatic. Spune, pătruns de răspunderea lui și preocupat de riscurile generate de un intrus la poartă. Alo! Este un băiat la poartă și vrea să intre. Ce fac? Eu îl corectez deja zâmbind: Vreau să cumpăr, intratul în curtea firmei este adiacent. Nu exist pentru el. Bine, îți dau drumul. Zice: Hai că poți să intri! Râzând, îl întreb: Eu sunt băiatul?", a scris Dragoş Şeuleanu pe Facebook.

"Da, era nesimţit..."

"Credeți că era: a) analfabet funcțional; b) copleșit de afecțiuni neuro-psihiatrice; c) nesimțit?

A) Nu era pentru că știa să folosească foarte bine telefonul și avea o conversație cursivă atâta timp cât a vorbit cu cineva care îl interesa și care nu era de la serviciul său.

B) Era perfect sănătos mental pentru că avea o privire ageră și șmecheră.

C) Da, asta da și încă din plin. Serviciul îl deranja, clientul îl deranja și nu se gândea de unde primea salariul și că urmează să piardă un client. El era preocupat să își rezolve probleme personale și să se întoarcă în localitatea lui care era la o distanță de 1 km de Capitala României. Da, era nesimțit", a mai scris acesta.

Ce s-a întâmplat după ce a trecut de poartă. "La întoarcere, i-am vorbit paznicului pe limba lui"

"Las mașina pe alee și intru într-o hală ultra modernă unde știam că fusese implementă o evidență pe calculator a fiecărui reper. Erau vreo cinci angajați. Unii erau la volanul unor motostivuitoare și alții discutau privind la niște documente.

Unul strigă: Șefu’ a venit cineva. Eu precizez: A venit un client. Îi salut, dar ei rămân înțepeniţi și mă privesc fără glas. Păream strigoi. Apare un tânăr de 35 – 40 de ani, cu o ținută de muncitor calificat și cu haine de protecție bine așezate pe el. Bună ziua, îi spun. El se uită la fel de stupefiat. Bună ziua, repet mai apăsat. Nimic. Domnule, v-am spus bună ziua. El mă întreabă: De ce ați venit aici? Pentru că pe site nu figura altă adresă de magazin – îi răspund. Și ați venit aici la noi atât de departe? Stau în apropiere – îl încurajez eu și îi spun ce doresc. Se uită fix la mine. Mă irită.

Domnule, uite care este treaba: am venit să cumpăr ceva. Dacă aveți cumpăr, dacă nu, spuneți că nu am timp de pierdut. Brusc toți cei prezenți se mișcă deranjați de reacția mea. Sesizez pericolul unei reacții de grup. Se puteau coaliza, sunau la 112 și spuneau că i-am agresat. Eu eram singur, ei 5. Schimb macazul: Vă rog să primiți scuzele mele. Sunt puțin supărat pentru că am un necaz în familie, dar nu este normal să vorbesc astfel cu dumneavoastră. Îmi pare rău!

Șeful zice: Vă înțelegem, dar nu este normal să vă vărsați necazurile pe noi. Dacă toți clienții ar proceda așa, vă dați seama? Îmi dau seama cât de stresantă este meseria dumneavoastră și numai de mine nu aveați nevoie. Nici nu știu cum rezistați să lucrați aici. Eu sobru și convigător. Mesajul lor ajunge la inimile lor și solidaritatea națională învinge dorința lor de a mă reeduca. Îi spun ce vreau și sunt informat că s-ar putea ca reperele respective să lipsească din rafturi. Intervine o doamnă amabilă care mă îndeamnă să merg la alt magazin, în București pentru că la ei s-ar putea să dureze mai mult de o oră să îmi pregătească toate actele de plata. Surprins îi aduc în atenție faptul că sunt singurul client și toata nota de plată nu poate să depășească câteva sute de lei. Aflu că nu am un cont personal de client, nu știu unde locuiesc și dacă am mai cumpărat de la această firmă.

Îi informez că am mai cumpărat în urmă cu circa 3 ani. Da, spune doamna, dar între timp am schimbat soft-ul pentru evidența contabilă. Văd un tânăr la un computer și îl rog să verifice în baza de date prezența mea, deși... Nu termin fraza și tânărul îmi spune: Eu am venit să le instruiesc pe doamne să lucreze cu noul sistem de contabilitate. Nu am parolă pentru baza de date. Și cum procedăm? – sunt eu curios. Doamna îmi repetă: Mai bine mergeți în oraș la alt magazin. La noi este complicat, s-ar putea să dureze mai mult de o oră. Ma așez pe un scaun și le spun că aștept. Cam în 20 de minute reușesc să plec de acolo. Ajung la poartă. Paznicul era în aceeași poziție pe bancă. Vorbea la telefon. Se uită la mine, dar nu se mișcă. Și atunci m-am decis să vorbesc pe limba lui. Îl claxonez. Vine imediat și deschide poarta. Las geamul jos pe partea lui și îi spun cu o voce fermă: Ia vino, mă, încoace! Da, șefu’, v-am deranjat cu ceva? Ție nu ți-e rușine, mă? Dacă sunt politicos cu tine îmi consumi timpul? De ce ești mă prost crescut? Șefu’, am greșit și eu. Nu vă supărați. Schimbă subiectul: unde vreți să ajungeți să vă spun pe unde să o luați șefu’?", a continuat Şeuleanu.

"Parcă mă uitam la o poveste care îţi distruge cheful să mai faci ceva"

"Îl cunosc pe fostul manager al firmei. S-a luptat doi ani să convingă acționaritul companiei să construiască în România fabrica de la care plecam acum. Investiția a fost de peste 20 milioane de euro. Omul se confruntase cu toate autoritățile române să obțină aprobările necesare. Mi-a spus acum câțiva ani când eram vicepeședintele Camerei de Comerț a României: Vă dați seama că vom crea locuri de muncă în România? Domnul acesta a investit o mulțime de bani pentru pregătirea profesională a personalului. Parcă mă uitam la o poveste care îți distruge cheful să mai faci ceva.

Să ne întoarcem la cele trei întrebări. Credeți că personalul întâlnit era format din: a) analfabeți funcționali; b) oameni copleșit de afecțiuni neuro-psihiatice; c) nesimțiți?

A) Nu erau pentru că atunci când am vrut au știu să efectueze toate operațiunile necesare într-o înșiruire logică și să converseze într-o limbă română corectă.

B) În niciun caz pentru că arătau fără nicio maladie de acest tip.

C) Prost crescuți și într-o oarecare măsură anti-sociali, sau chiar asociali.

De ce au raspuns foarte bine la stimuli negativi? Au crezut că munca lor de zi cu zi este o luptă pentru putere între capitaliști și ei, bieții muncitori români exploatați. Eu reprezentam establishmentul societății noastre pentru că venisem cu mașina să cumpăr afară din București și, deci, locuiam într-o comună din zonă, ceea ce mă trecea în categoria profitorilor sociali. Nu contează că și eu trăiesc tot dintr-o leafă, desigur, mai mare decât a unui stivuitor, dar leafă.

Dacă aceste concluzii sunt corecte, atunci noi ar trebui să ne concentrăm nu pe ultimii ani de școală, ci să inițiem proiecte educaționale pentru primii ani de școală, începând cu clasa 0, când se așează temelia educației fiecăruia. Avem un tânăr ministru al Digitalizării care s-a întors din Statele Unite cu studiile finalizate legal și integral să reducă birocrația din administrație și educație. Sunt convins că va obține rezultate remarcabile, dar utilizarea instrumentelor pe care acest minister le va pune la dispozitia societății românești se bazează pe educația cetățenilor noștri, pe asumarea unor valori sociale în care să credem și pe care să le transmitem copiilor și nepoților. Orice boală se poate vindeca dacă pacientul recunoaște existența ei. Ca atare, nu analfabetismul funcțional este problema noastră, ci lipsa celor șapte ani de acasă!", a concluzionat Dragoş Şeuleanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?