Dragnea, măsuri spectaculoase pentru autostrăzi
Liviu Dragnea a anunțat două fonduri pentru societățile profitabile astfel încât ”60 de miliarde de lei vor intra în autostrăzi și în programul de sănătate”.
Două măsuri extrem de importante și strategice pentru programul de guvernare. Înfințarea a două fonduri. Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții și Fondul Național de Dezvoltare.
Facem al doilea fond deaorece sunt societăți comerciale care din cauza reglementărilor europene nu pot face parte din aceeași structură. Prin aceste două fonduri societățile profitabile de stat vor face parte din acest fond, în așa fel încât să se poată emită obligațiuni. Cu 25 de miliarde obligațiuni estimate de noi, dividentele pe următoarele 4 ani care înseamnă peste 10 miliarde de lei, fonduri atrase înpreună cu bănci internaționale, 60 de miliarde de lei vor intra în autostrăzi, programul mare de sănătate și în sistemul de irigație”, a spus Liviu Dragnea la România TV.
Totodată, el a declarat că aceste două fonduri vor fi înfințate în trimestrul doi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News