”Nu este vorba de secretomanie, ci de puțină decență și pragmatism. În primul rând nu vreau să dau nume înainte de a finaliza o construcție guvernamentală. Pentru că totuși guvernul României este o instituție importantă.
Trebuie să cântăresc foarte, foarte bine fiecare ministru, pentru că programul de guvernare pe care îl avem deja făcut, cred eu, este cel mai complex, cel mai bun de la Revoluție încoace, dar și cel mai greu de îndeplinit. Pentru asta trebuie să fiu sigur că fiecare om care va fi în guvern este în stare să lucreze într-un ritm în care nu s-a mai lucrat și are capacitate de înțelegere și de implementare.
[citeste si]
Înțeleg și dorința legitimă a presei de a afla, dar o să rezist la asta pentru că până la urmă important este rezultatul final, și anume un guvern care să fie eficient”, a declarat Liviu Dragnea, prin telefon, la Realitatea TV.
Liderul PSD a precizat, totodată, că printre nominalizările pentru noul guvern vor fi foarte multe nume noi, ”oameni în care eu am încredere”.
Liviu Dragnea a subliniat și că vor fi noi ministere, patru la număr, pentru ”domenii care pot deveni motoare economice importante pentru România. Acum ele sunt departamente sau agenții în ministere. Vă pot da un exemplu: Turismul. Vreau să fie un Minister al Turismului distinct. (...) Va fi și un minister distinct al IMM-urilor, al mediului de afaceri și al antreprenoriatului. Relaţia dintre stat şi mediul de afaceri trebuie să fie total schimbată. O relaţie fără frică. Oamenii de afaceri nu mai trebuie hăituţi de stat, pentru că ei susțin de fapt acest stat”, a precizat președintele social-democraților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general