Dragnea și Grindeanu, la ceremonia de inaugurare a lui Trump. Iohannis, reacție oficială
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Președintele Klaus Iohannis a reacționat după ce președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și premierul Sorin Grindeanu au fost invitați de a dministrația republicană a lui Donald Trump la ceremonia de inaugurare din 20 ianuarie. 

Iată reacția care vine de la Administrația Prezidențială: 

”În legătură cu informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la participarea la ceremoniile de inaugurare a Președintelui Statelor Unite ale Americii, Administrația Prezidențială face următoarele precizări:

Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor președinți, șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe șefii de stat și guvernele lor la evenimentele de învestitură. Nicio delegație străină, cu atât mai puțin șefi de stat sau de guvern, nu este, potrivit acestei cutume, invitată oficial cu această ocazie.

Această regulă a fost reconfirmată explicit și cu ocazia învestirii Președintelui Donald Trump, astfel cum a fost subliniat în invitația trimisă de către Departamentul de Stat, în numele Comitetului Congresional Comun privind Ceremoniile Inaugurale, tuturor misiunilor diplomatice din Washington.

Delegații formate din reprezentanți ai unor instituții sau partide care participă la evenimente organizate în marja ceremoniilor oficiale inaugurale nu reprezintă oficial statul român. România va fi reprezentată, conform practicii amintite, de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii.”

Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis nu merge în SUA, la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump. El minimizează și prezența lui Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, susținând că ”nu reprezintă oficial statul român”. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel