Dragnea, despre ce căuta Preda la Ministerul Dezvoltării: Nu știu. N-a apucat să intre
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, miercuri seara, la B1 Tv, că nu știe cu ce scop venise secretarul de stat Valentin Preda la Ministerul Dezvoltării înainte de a fi ridicat de procurorii anti-corupție, opinând că probabil a venit să discute despre Strategia Dunării.
”Nu ştiu, nu a mai apucat să intre. Din ce bănuiesc, domnul Preda venea aici să discute cu colegi de-ai mei despre Strategia Dunării”, a declarat Liviu Dragnea.
Vicepremierul spune că probabil acesta era și motivul prezenței lui Valentin Preda la ministerul Dezvoltării , dat fiind că există un comitet al ministerului Transporturilor și al Dezvoltării ce analizează Strategia Dunării.
”Ce pot să vă spun eu este că domnul Valentin Preda este un om pe care l-am apreciat foarte mult şi sper în continuare să fie găsit nevinovat. Nu ştiu de ce este acuzat, dar în ceea ce priveşte Strategia Dunării a avut o colaborare foarte bună cu omologul lui din partea bulgară şi a dus la semnarea unui memorandum foarte apreciat”, a adăugat social-democratul.
Secretar de stat și vicepreședinte al organizației PSD Constanța, Valentin Preda a fost reținut de procurorii DNA marți dimineața, din fața MDTR, suspectat că ar fi trimis unor persoane neautorizate informații din dosare penale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News