Data actualizării:
Data publicării:

Dragnea, declarații. Judecătoarea Tarcea (ÎCCJ): Nu intru în acest joc!

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Cristina Tarcea, președinta ÎCCJ, a avut un mesaj după ce Liviu Dragnea a declarat că se urmăreşte băgarea sa la închisoare de un complet de la ÎCCJ făcut cu încălcarea legii.

"La Înalta Curte se respectă legea şi în ţara asta sunt judecători care respectă legea cu orice risc", a declarat Tarcea, referindu-se la acuzaţiile liderului PSD, al cărui apel în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman în care a fost vondamnat la trei ani de închisoare va fi judecat în 8 octombrie, dosarul fiind repartizat completului de cinci judecători P1 - Penal condus de vicepreşedintele instanţei supreme Iulian Dragomir.

Preşedinta ICCJ a precizat că Legea 207/2018 de modificare a Legii de organizare judiciare "incontestabil este de imediată aplicare, Înalta Curte o aplică încă din iulie 2018, dar aplicarea imediată a legii presupune şi respectarea obligaţiilor pe care legea le impune în ceea ce priveşte termenul, data la care acea obligaţie trebuie îndeplinită".

"Or legea este incontestabil şi lipsită de orice echivoc: la începutul fiecărui an", a conchis Tarcea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că se urmăreşte să fie "băgat la puşcărie" de un complet de la ICCJ făcut cu încălcarea legii. El se declară convins că nu e vreo instanţă care să reziste la presiunile de condamnare a sa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel