Prin această nominalizare, Liviu Dragnea continuă un parcurs politic, practic fără greșeală, în ultimul an și jumătate. După demisia lui Victor Ponta, dată pe Facebook, din funcția de președinte PSD, pas cu pas Dragnea a preluat partidul, l-a trecut cu bine peste Colectiv, a câștigat localele și cel mai bun scor din istorie la alegerile parlamentare. Totul cu un discurs integrator, fără atacuri la persoană, liniștind aripile din partid, în timp ce stătea la coada la intrare în DNA. În momentul numirii premierului, lumea se aștepta ca Dragnea să se agaţe de schimbarea legii 90/2001, care interzice unui condamnat penal să fie membru al Guvernului. Dragnea nu a făcut asta, punându-și în fotoliu de prim-ministru om care nu are nicio șansă să-i fure partidul, rămânând, în același timp, la butoanele puterii reale. Dragnea a făcut cunoscut, din funcția de președinte al Camerei Deputaților, că “Parlamentul este locul unde se fac legi, iar dacă ele sunt greșite vor fi îndreptate".
Ca joc politic, Dragnea i-a depășit pe cei doi grei ai politicii românești postdecembriste: Iliescu și Băsescu. Cu adevărat, însă, diferența o va face materializarea programului de guvernare al PSD. În campania electorală, PSD s-a prezentat publicului pe post de Moș Crăciun. Programul său de guvernare era tolba a lui Moș Crăciun. Dacă lumea a observat că România mai are un mare jucător politic, pe Liviu Dragnea, construirea autostrăzii Comarnic-Brașov sau Pitești-Sibiu în următorii trei ani îl va face pe Dragnea viitor președinte al României și un om de stat care va intra în istorie.
Ascuns ani de zile sub mustața sa de Teleorman, Dragnea dă dovadă de o forță politică ieșită din comun. Pentru mulți, inclusiv pentru mine, este o revelație. Cel care i-a intuit potențialul ar fi putut să fie Traian Băsescu. M-am întrebat întotdeauna de ce a fost ales Dragnea să ispășească pentru referendumul de demitere a lui Băsescu din 2012. Atunci nu el mi se părea cel mai important în ecuație. Acum, încep să înțeleg de ce, mai ales că, până să scape în învingător, Dragnea va mai avea de înfruntat o instanță de judecată cât se poate de ... prietenoasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol