Data publicării:
Dragnea, complet de judecată. Zegrean: Asta numai la noi se poate întâmpla!
Curtea de Apel Bucureşti a decis azi anularea hotărârii Colegiului de conducere al Instanţei supreme din 8 noiembrie, în baza căreia au fost trase la sorţi noile completuri de cinci judecători. Augustin Zegrean, fost judecător CCR, a comentat decizia Curții.
Augustin Zegrean nu este de acord cu decizia Curții de Apel București, de a anula hotărârile Colegiului de conducere al Instanței Supreme din 8 noiembrie și consideră că, în momentul de față, cel care a luat această decizie este în afara justiției.
Tragerea la sorți a fost suspendată de Curtea de Apel, astfel că va schimbat din nou completul de judecată a lui Liviu Dragnea.
Curtea de Apel București a blocat toate procesele. Nu e meritul lui Dragnea. Lucrurile sunt foarte ciudate. Sigur că trebuie să aveți în vedere faptul că această hotărâre a Înaltei Curți prin care au decis să tragă la sorți completele este o hotărâre administrativă, nu este o hotărâre în instanță care să nu poată fi atacată la Curtea de Apel. Este bizar cum Curtea de Apel se înregistrează controlor al Curții Supreme. Asta numai la noi se poate întâmpla. Se răstoarnă totul peste cap. În principal, Curtea de Apel nu are dreptate. Nu era obligată Curtea Supremă să aștepte motivarea deciziei CCR. CCR ce a zis prin decizie? Da, este conflict. Înalta Curte trebuia să tragă la sorți completele încă din 2014. Obligația de a trage la sorți completele nu provine din decizia CCR, ci din lege. Indiferent ce vor spune ei în motivarea deciziei, nu mai contează. Dispozitivul hotărârii a fost publicat și în baza dispozitivului Înalta Curte s-a simțit obligată să aplice legea
Curtea de Apel, astăzi, este în afara justiției. Soluția este să se publice cât mai repede decizia CCR și după aceea să tragă din nou la sorți., a declarat Augustin Zegrean, prezent prin legătură telefonică, în direct, la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News