Data publicării:
Pe cine interesează cine înjură mai mult în PSD? Răspunsul lui Dragnea
Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a pledat luni pentru o comunicare structurată în formaţiunea politică, apreciind că românii sunt interesaţi de proiectele duse la îndeplinire, nu de cine este mai vocal decât celălalt sau 'care înjură mai mult decât celălalt' în PSD.
La finalul primei întâlniri cu noua conducere a PSD, care a fost una informală, Liviu Dragnea a anunţat că a discutat în principal despre asumarea de responsabilităţi, despre implicarea fiecăruia dintre noii membri ai BPN în îndeplinirea obiectivelor aprobate la congres, precum şi despre dorinţa sa ca această nouă echipă de conducere să funcţioneze ca o echipă.
'Le-am spus punctul meu de vedere că valoarea fiecăruia va fi în măsura în care se va putea integra în mod serios în această echipă, de modul cum vor relaţiona cu colegii din regiunile care i-au ales. De asemenea, am discutat despre un mod de comunicare coerent şi eficient. Mie această întâlnire mi-a făcut o impresie bună, sunt foarte doritori să se implice şi cred şi îmi doresc din toată inima ca această echipă să fie una sudată de care şi partidul are nevoie şi guvernul şi parlamentul şi membrii noştri de partid. Şi, nu în ultimul rând, cetăţenii care ne susţin. (...) Le-am adus aminte tuturor ce a însemnat anul 2016 când tot partidul - şi conducerea centrală şi conducerile judeţene - a funcţionat ca o echipă. Proiectele personale pot fi foarte bine scoase în evidenţă în cadrul unui proiect mare, care este proiectul pentru România şi sunt absolut convins că toţi au înţeles lucrul ăsta. Le-am spus, de asemenea, că vreau ca ei să comunice cât mai mult, numai că trebuie să comunice structurat şi să comunice despre ceea ce aşteaptă oamenii de la noi pentru că românii nu sunt interesaţi de care e mai vocal decât celălalt, care înjură mai mult decât celălalt, ci să afle de la noi ceea ce am făcut şi ceea ce avem de gând să facem şi care se va măsura imediat ce comunică', a detaliat preşedintele PSD.
Liviu Dragnea a anunţat că nu mai are de gând că comenteze 'prostii şi minciuni'.
'Eu nu mai am de gând să comentez prostii şi minciuni care au fost vehiculate şi rostogolite în spaţiul public, din păcate chiar de către unii dintre colegii noştri. Problema nu se pune care ne înfruntăm pe care în partid, misiunea noastră în conducerea partidului nu este să ne înfruntăm, ci să lucrăm împreună, să îndeplinim nişte obiective pe care oamenii le aşteaptă. Fiecare poate să înfrunte pe fiecare, dar nu suntem aici pentru confruntări. Înfruntări, confruntări, competiţii sunt atunci când se organizează alegeri şi este foarte bine să se întâmple. Noi nu avem alegeri în fiecare zi. Toţi - cu câteva excepţii - toţi membrii de partid îşi doresc ca acest partid să funcţioneze şi să ducă la îndeplinire ceea ce ne-am angajat cu toţii', a susţinut liderul social-democraţilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News