Draga Olteanu Matei: Ajunge cu suferinţa şi cu umilinţa!
Draga Olteanu Matei este unul dintre puţinii artişti care a luat poziţie în privinţa situaţiei politice din România. Actriţa a spus că s-a săturat de siuaţia din România şi va merge cu siguranţă la referendum. "Şi dacă aş avea patru mâini aş vota cu toate patru. Ajunge cu suferinţa şi umilinţa", a spus actriţa.
"Eu merg şi votez «Da». Şi dacă aş avea patru mâini aş vota cu toate patru. Ajunge cu suferinţa şi umilinţa. Suntem sătui că la cultură nu se face nimic, învăţământul este la pământ, iar sănătatea este practic inexistentă. Nu s-a făcut nimic pentru noi, oamenii simpli. De asta merg la vot, ca să-mi exprim punctul de vedere. Să scrieţi aşa cum declar. Voi mă întrebaţi dacă merg sau nu la vot, iar eu spun da, merg, şi vă spun că voi pune ştampila pe «Da» - demiterea. Nu-mi place tipul, e însemnat! Acest domn este urât sufleteşte şi îi iese urâţenia asta pe chip. Noi, românii, suntem oameni frumoşi şi luminoşi şi nu mai vreau să mă reprezinte el. Vreau un preşedinte frumos şi drept, de care să fiu mândră, să nu mă ruşinez când pleacă în vizită în alte ţări. Un preşedinte despre care să ştiu că îşi dă viaţa pentru ţara asta, pentru mine, pentru tine, pentru noi toţi. Aşa că vă spun şi vouă, dragi români, mergeţi la vot şi votaţi «Da». Asta este declaraţia mea şi mi-o asum", a declarat actriţa Draga Olteanu Matei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
draga olteanu matei
referendum
sanatate
sistem de sanatate
suspendare basescu
vot
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Romanița Iovan, mărturisiri: "Sunt în viață datorită mamei, pentru că au fost presiuni". Reacția tatălui la maternitate
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Va plăti rate până la 68 de ani pentru un apartament cu două camere, dar nu-i pare rău. „Accept situația așa cum este”
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA