Data publicării:
Dr. Raluca Mititelu, despre terapia cu iod radioactiv: Și în România există o experiență bogată cu tratamentul cancerului tiroidian
În cadrul Departamentului de Medicină Nucleară din Centrul Oncologic SANADOR, se folosesc izotopi radioactivi pentru a investiga tulburări ale metabolismului și funcției diverselor organe și sisteme, pentru a diagnostica și trata diverse afecțiuni.
Imagistica nucleară oferă informații unice, care adesea nu pot fi obținute prin alte metode imagistice, și oferă posibilitatea depistării patologiei în stadii incipiente.Procedurile de Medicină nucleară sunt non-invazive. Investigațiile de medicină nucleară sunt indispensabile în obținerea unui diagnostic de certitudine și în stabilirea conduitei terapeutice optime pentru pacient, precum și în monitorizarea leziunilor și evaluarea răspunsului la tratament în cazul pacienților oncologici.
Medicina nucleară este și tratament. „Din anii 50 a fost așa”, a spus, la DCNewsTV, Raluca Mititelu, președintele Societății Române de Medicină Nucleară, medic primar Medicină Nucleară de la Spitalul Militar Central și de la Centrul Oncologic Sanador. „Eu cred că toată lumea a auzit de iodul radioactiv, care se dă în cancerul tiroidian. El se poate folosi în doză mică pentru diagnostic și în doză mare pentru tratament. Dacă celule respective fixează iodul radioactiv și avem imagine la diagnostic, înseamnă că vor fixa acest iod și în cantitate mai mare și atunci el va reuși să facă acolo tratament. Adică facem și diagnostic și terapie, dar tratăm ce vedem și vedem ce tratăm. Cu același izotop sau cu aceeași pereche de izotopi se pot face ambele lucruri. Diferă doza. Sunt și situații în care diferă izotopul respectiv”, a explicat medicul Raluca Mititelu.
„Este foarte impresionat când te gândești că bagi în corp o soluție care se dezintegrează, dar ea nu se dezintegrează la nesfârșit, nu emite radiații la nesfârșit. Cât stă acolo, reușește se rezolve anumite leziuni”, a spus Raluca Mititelu.
„Partea de terapie cu iod radioactiv se folosește de foarte multă vreme. Și în România există o experiență bogată cu tratamentul cancerului tiroidian. Din păcate, însă, există extrem de puține centre în țară”, a spus medicul.
„Mai nou, s-au dezvoltat posibilități terapeutice pentru cancerul de prostată, mestatazat, tot așa cu doi izotopi”, a mai zis specialistul.
Totul despre Medicina nucleară, cu Dr Raluca Mititelu, la Interviurile DC NEWS și DC MEDICAL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News