Dr. Radu Ciudin, medic primar cardiolog, cadru didactic universitar și doctor în științe medicale, deține Diploma de Cardiolog European cu studii de supraspecializare la Spitalul Sf. Bartholomew din Londra, Marea Britanie în cardiologia intervențională, aritmiile cardiace și electrofiziologia terapeutică intervențională, dar și în implantul de dispozitive intracardiace – adică stimulatoare cardiace și terapia de resincronizare în insuficiența cardiacă.
Dr. Radu Ciudin este, de altfel, primul medic care a implantat un cardiodefibrilator în România.
El este Șef de Secție Cardiologie la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C C Iliescu" din București și, totodată, coordonatorul laboratorului de Electrofiziologie și pacing de la Institut.
Medicul deține și un masterat în Managementul Aritmiilor Cardiace la Centrul de Cercetare în Boli Cardiovasculare și al Universității din Maastricht, Olanda.
Invitat la emisiunea Academia de Sănătate, dr. Radu Ciudin va explica ce sunt aritmiile, de ce apar, cum pot fi ele diagnosticate și mijloacele de tratament pe care le avem la dispoziție în ziua de astăzi pentru tulburările de ritm cardiac.
Emisiunea va fi transmisă simultan, luni 8 aprilie, de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical, iar ulterior va putea fi urmărită și aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat