Dr. Adrian Marinescu, despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Este posibil să sufere și modificări
Medicul Adrian Marinescu a vorbit despre starea lui Florin Piersic.
Medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului "Matei Balş", a venit cu mai multe detalii despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, după ce echipa medicală de la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor din București a transmis că acesta "arată o evoluție lent favorabilă".
VEZI ȘI: Informații noi de la Spitalul Foișor privind starea de sănătate a lui Florin Piersic
"Nu sunt schimbări, e aceeași situație stabilă. Din fericire, eu îmi doresc să nu apară nimic neprevăzut. Am spus, însă, că la o persoană care e fragilă, are bolile asociate, are și vârsta, este posibil ca tot ceea ce înseamnă parte cardiacă, și nu numai, să sufere și modificări. Eu prefer să mă gândesc la fiecare zi ca la o nouă zi care prezintă un pas important către o evoluție bună.", a declarat medicul Adrian Marinescu la Antena 3 CNN.
Reamintim că joi, 9 mai, marele actor a fost transferat de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balş” la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor, pentru a-i fi scoasă proteza de la genunchi. Potrivit medicilor, aceasta ar fi reprezentat cauza primară a infecției grave care a determinat internarea lui Florin Piersic la Spitalul Militar din Cluj-Napoca și, ulterior, transferul la Institutul Inimii din același oraș. De atunci medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor din București au venit aproape zilnic cu actualizări despre starea de sănătate a actorului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News