Secretarul de stat Gheorghe Cârciu se află în vizită oficială în Germania
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu efectuează, în perioada 18-20 decembrie 2022, o vizită oficială în Germania, la Freiburg.
Programul vizitei a debutat cu participarea delegației la slujba duminicală, ținută de către Parohia Ortodoxă Română din Freiburg, ocazie cu care oficialul român a subliniat importanța bisericii în afara granițelor care, în contextul provocărilor actuale, reprezintă un liant pentru românii de peste hotare.
În continuarea vizitei, secretarul de stat a avut o întrevedere, la sediul Institutului Român – Biblioteca Românească din Freiburg*, cu membri ai diasporei academice, profesori universitari, cercetători, oameni de cultură, doctori în științe, precum și cu reprezentați ai mediului asociativ românesc, potrivit Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Întâlnirea a fost găzduită de către directorul bibliotecii, Mihai Neagu, iar printre participați s-au aflat rectorul Universității " Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Tudorel Toader, alături de prorectorul Ionel Mangalagiu și academicianul Victor Spinei.
Discuțiile au vizat obiectivele DRP, finanțările nerambursabile acordate și proiectele proprii în beneficiul comunităților de români din străinătate. De asemenea, acesta a subliniat importanța existenței unor legături cât mai strânse între românii din străinătate și a felicitat pe cei implicați în activitățile de promovare și prezervare a identității românești în statul german.
Biblioteca Română din Freiburg este una dintre cele mai vechi şi prestigioase instituţii ale exilului românesc postbelic. Înfiinţată la 1 mai 1949 din iniţiativa unui grup de refugiaţi români, Biblioteca a devenit în timp un mare centru intelectual românesc.
În cadrul Bibliotecii există Secţia Sud-Est Europeană, Secţia Macedo-Română, Secţia Textelor Documentare, Secţia Tezelor de Doctorat, Secţia Periodicelor, Secţia „Monitoarelor Oficiale” şi a „Buletinelor Oficiale” 1875-1976, precum şi Secţia de Manuscrise. Biblioteca prezintă lucrări extrem de valoroase, unele exemplare fiind considerate unice în spaţiul exilului românesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News