Data publicării:

Dovada că Boc e vizat de arestările din Cluj

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
val-vilcu
val-vilcu

O susținere stupidă a propagandei portocalii poate fi demolată în câteva rânduri, pornind de la scandalul din Cluj. Limbiștii Puterii neagă ipoteza că Boc este cel vizat de arestările foștilor săi colaboratori, ca să fie silit să-și dea dracului demisia, înainte ca PDL să  dea colțul, ca PNȚCD.

Păi, nu spuneați voi că Boc e marioneta lui Băsescu, întreabă propagandiștii, retoric, pe la televiziuni? Atunci e suficient să tragă de sfoară, nu e nevoie de arestarea unui important lider local. Vezi să nu! Dacă Boc s-a pus în ușa de la Palatul Victoria, cum să-l scoată Băsescu afară? Să înceapă iar un război al declarațiilor, sau al bilețelelor, ca pe vremea lui Tăriceanu? Afectarea PDL ar fi mai puternică decât un scandal de corupție, în care e loc de întors. Uite ce independentă e DNA și ce anticorupți suntem, vor scanda lăudătorii, ba mai mult, ar avea și argumentul independenței Justiției când vor începe descinderile în tabăra primarilor USL. Băsescu s-ar face de râs, ba chiar și-ar pune în pericol poziția, reluând manevrele din 2005-2007. Dar acestea sunt doar ipoteze. Care sunt faptele?

În momentul descinderilor, Băsescu era în Germania. Potrivită coincidență. Acolo a avertizat că PDL ar putea să rămână la 30 la sută. Tradus din propagandistică în română, mesajul ar suna așa: dacă nu schimbăm ceva, trei la sută ne mănâncă! La scurtă vreme după acest semnal, apare un articol în ”Scânteia”. Ziarul partidului, adică Evenimentul Zilei, scrie, referitor la cercetarea lui Apostu că firele acestui scandal duc încet dar sigur către firma KIAT SRL, patronată de mai mulţi cetăţeni turci. ”KIAT SRL a căpătat notorietate la nivel naţional după ce câteva ziare centrale au afirmat că una din acţionarele firmei, Liliana Călin, ar fi o apropiată a premierului Emil Boc”, amintește EvZ. Evenimentul mai susține că e vorba de licitații de zeci de milioane, nu de un banal contract de salubritate. Tehnica e simplă: în EvZ, ziar de tiraj mic, dar apropiat Cotrocenilor, se arată cu degetul spre ”blonda lui Boc”, cum e poreclită ”apropiata”. Redactorul șef al Adevărului, ziarul fanion al Puterii, transmite, însă, la televiziune, mesajul ”Boc e neprihănit, teza avertismentului nu se susține”. Ăstimp, premierul a dispărut din peisaj, n-a mai tăiat nicio panglică, n-a mai inaugurat nicio parcare.

Al doilea mit demolat este o victimă colaterală a scandalului din PDL. E vorba despre legenda ardelenilor serioși, corecți, muncitori...Păi, mai serios ca Apostu, care lucra cu 17 telefoane cu cartelă, câte unul pentru fiecare ”donator”,  nu există. Miticii din București care își scot bateria celularului când discută afaceri sunt niște lepre leneșe, care n-ar bate drumul din birou până în parcarea de peste drum, nici măcar pentru o sută de mii de euro, așa cum fac ardelenii serioși de la Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel