Două victime din dosarul Vlad Pascu au povestit coșmarul ce a urmat după accident. Una a suferit patru operații, alta nu a mai putut continua fără tratament psihiatric
O victimă din dosarul Vlad Pascu, Cristina, a suferit patru intervenții chirurgicale după accident.
Astăzi ar trebui să fie ultimul termen din procesul lui Vlad Pascu. Una dintre victime a răspuns întrebărilor adresate de către autoritățile competente. Mai exact, Cristina a explicat câte a pătimit după cele întâmplate. Aceasta a avut 4 intervenții chirurgicale, 3 la mână și una la picior. În plus, victima a avut nevoie de un transplant de nerv.
La mai bine de 9 luni nu a fost făcut un trotuar pe drumul tragediei. Avocații au cerut alte audieri și amânări astfel încât toți martorii să explice cum s-a produs tragedia. Altă victimă declară “viața mea s-a schimbat radical. Nu mai este la fel, atât pe parte fizică, cât și pe parte psihică. Am fost la psiholog și psihiatru. Am avut nevoie de tratament psihiatric ca să pot să depășesc atacurile de panică. Nu am putut ieși din casă. Am coșmaruri noaptea. Nu pot să merg cu mașina”. În urma accidentului teribil de la 2 Mai, produs de Vlad Pascu, ce se afla sub influența alcoolului și a mai multor droguri, Sebastian și Roberta au murit. Judecătoarea cazului, care a avut o reacție halucinantă în fața jurnaliștilor, îi căuta în sala de judecată pe cei decedați.
Toni Neacșu, avocat, fost judecător și membru CSM, a avut o intervenție la Antena 3 CNN unde a comentat acest subiect.
"Rămâne de văzut ce cuantum va avea pedeapsa"
"Nu cred că va fi ultimul termen din punct de vedere procedural. Înțeleg că în momentul de față se audiază martori, respectiv pe latura civilă. Este important să facem precizarea asta, încercând să facem puțin abstracție de emoția teribilă provocată de dosar și să vedem puțin din altă perspectivă. În primul rând, din punct de vedere penal lucrurile sunt foarte clare aici. Adică, dosarul se judecă pe ceea ce noi numim procedură simplificată. Este situația care apare atunci când inculpatul își recunoaște fapta și urmează să îi se aplice o pedeapsă pentru fapta respectivă. Deci din acest punct de vedere lucrurile sunt cât se poate de predictibile, cel puțin pe partea penală. Pascu va primi o pedeapsă cu închisoarea, potrivit legii nu mai poate fi cu suspendare. Rămâne de văzut ce cuantum va avea pedeapsa. Ceea ce se soluționează în momentul de față, miza strict din punct vedere procedural a dosarului este latura civilă, respectiv despăgubirile acordate. De aceea mă aștept, deși dosarul trebuie să se termine foarte repede, să nu fie ultimul termen, pentru că sunt foarte multe părți civile care doresc să dea declarații, iar legea le permite acest lucru", a spus Toni Neacșu.
"Doamna judecător este depășită, în mod evident, de amploarea acestui dosar"
"Doamna judecător este depășită, în mod evident, de amploarea acestui dosar. Din păcate nici sistemul din care face parte nu a ajutat-o în niciun fel, pentru că pe de o parte CSM a respins acea cerere de suspendare, iar pe de altă parte mai grav, din punctul de meu de vedere, s-au respins cererile de abținere din dosar. Adică, doamna judecător a încercat să iasă din acest dosar și să lase pe cineva care nu ar avea suspiciuni de ‘nepregătire profesională’. Era un dosar care nu trebuia lăsat la judecătoria Mangalia, care e o instanță foarte mică și neobișnuită cu un asemenea dosar. Trebuia mutat la o altă instanță, pentru că legea permite acest lucru", a declarat Toni Neacșu, avocat, fost judecător și membru CSM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News