Două TIR-uri au blocat ruta feroviară și rutieră Râmnicu Vâlcea-Sibiu
Traficul feroviar pe ruta Râmnicu Vâlcea-Sibiu a fost blocat, din cauza unui TIR polonez care a fost acroșat de un alt autotren, răsturnându-se apoi pe terasament.
Accidentul s-a produs pe DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, la kilometrul 233, în zona Câinenii Mari. Conducătorul turc al autotrenului vinovat de acroșarea TIR-ului polonez a fugit de la locul accidentului, dar a fost oprit la Veștem-Sibiu și întors din drum la locul accidentului.
"Din primele noastre cercetări rezultă că TIR-ul turcesc a intrat în depăşirea autotrenului polonez, nu a păstrat distanţa regulamentară, a forţat intrarea în depăşire şi a lovit TIR-ul polonez cu partea dreaptă-spate, acesta răsturnându-se ulterior în afara carosabilului, pe calea ferată aflată în apropierea şoselei. Şoferul tir-ului polonez nu este rănit, iar în acest moment se încearcă scoaterea autovehiculului de tonaj greu de pe terasament", a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.
TIR-ul polonez care se afla ”pe roți” pe calea ferată a fost ridicat, iar circulația pe Valea Oltului a fost reluată, atât cea rutieră, cât și cea feroviară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News