Două românce, mamă și fiică, sfârșit tragic în Italia. Au fost împușcate mortal - Foto
Două românce, mamă și fiică, au fost împușcate mortal în Italia
Două românce, mamă și fiică, au avut parte de un sfârșit tragic în Italia. Cele două au fost împușcate mortal, ieri, în zona Cavazzona, scrie Modena Today. Potrivit sursei citate, carabinierii au fost cei care au descoperit tragedia petrecută într-o vilă. Aceștia au găsit trupurile fără viață ale celor două femei, în vârstă de 47 și 22 de ani.
Acestea ar fi fost împușcate cu o armă de foc, iar soțul femeii de 47 de ani, un om de afaceri italian acum pensionat, despre care se spune că ar fi principalul suspect în ceea ce pare a fi o dublă crimă. Bărbatul, Salvatore Montefusco, în vârstă de 69 de ani, a fost reținut de către oamenii legii și interogat. Se pare că Montefusco s-a predat, telefonând la poliție după ce plecase imediat după crimă. Soția bărbatului, Gabriela Trandafir, și fiica sa din altă relație, Renata Alexandra, locuiau în casa din Modena de ceva vreme. Femeia și soțul ei mai aveau un copil, acum adolescent.
Vecinii, care au aflat rapid despre tragica veste, au fost șocați de cele întâmplate. Potrivit celor relatate de un rezident, cuplul se certa destul de des, iar de mai multe ori intervenise poliția. Cei doi aleseseră calea despărțirii și chiar ieri, în ziua crimei, ar fi trebuit să se țină ședința de judecată.
Actriță de filme pentru adulți, ucisă și aruncată la marginea unui drum, tot în Italia. Femeia avea o fetiță de 6 ani
Reamintim o altă crimă odioasă din Italia. Cadavrul dezmembrat al unei actrițe de filme pentru adulți, pus în mai mulți saci de gunoi, a fost descoperit de poliția din Brescia la sfîrlitul lunii martie. Carol Maltesi avea 26 de ani și era mama unui copil de 6 ani. Un vecin de 43 de ani, angajat la o bancă, a recunoscut că a ucis-o, scrie Ziarul de Iași.
Carol Maltesi, care lucra sub numele de scenă Charlotte Angie, jucase într-o serie de filme erotice și era activă pe OnlyFans. A fost văzută în viață pentru ultima oară în ianuarie, în apropierea casei ei din Rescaldina, lângă Milano. Davide Fontana, în vârstă de 43 de ani, a fost arestat după ce a recunoscut că este autorul crimei, potrivit Corriere della Sera.
Detalii cutremurătoare. Ar fi ținut cadavrul în congelator timp de o lună
Poliția a găsit cadavrul dezmembrat și pus în mai mulți saci de gunoi în urmă cu zece zile la Borno, lângă Brescia. Se presupune că rămășițele au fost ținute în congelator câteva luni și au fost aruncate recent la marginea unui drum. Detectivii au reușit să o identifice după ce au făcut publice fotografii cu cele 12 tatuaje identificate pe corpul ei și au primit apeluri de la persoane care le-au recunoscut.
Fontana a fost găsit după ce mașina lui a fost surprinsă de mai multe camere de trafic din zona Borno, în apropiere de locul în care a fost descoperit cadavrul. Chemat la poliție să dea declarații, el a făcut mai multe afirmații contradictorii care l-au dat de gol.
Carol Maltesi, mama unei fetițe de șase ani, a început să lucreze ca actriță în filme pentru adulți la începutul pandemiei, după ce a rămas fără loc de muncă. Începuse o relație cu vecinul ei Davide Fontana la începutul acestui an, dar după puțin timp s-ar fi despărțit. Fontana le-a spus polițiștilor că ar fi ucis-o cu ciocanul, în timpul unui joc erotic și a vrut să îți ascundă crima. Astfel, i-ar fi ars fața, pentru a-i ascunde identitatea, după care i-a dezmembrat corpul și l-a ținut o perioadă în congelator. După ce a ucis-o, bărbatul i-a folosit telefonul și a trimis mesaje în numele ei, scriind și postări pe conturile femeii de socializare pentru a lăsa impresia că ea este în viață. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News