Data publicării:
Două referendumuri - monarhie în România. Gușă, Vâlcu și Chirieac, dezvăluiri și propuneri după moartea Reginei Elisabeta a II-a / video
Cozmin Gușă a dezvăluit un episod cu Rareș Bogdan și Prințul Charles.
„Acum vreo 10-12 ani, fostul nostru coleg de breală - Rareș Bogdan - era la Cluj și se ocupa de acțiunile trustului Realitatea pe Transilvania. A stat pe capul meu, vreo lună, cu un material pe care îl pregătise alături de Tavi Hoandră. Materialul se numea „Charles de România”. (...) Mergeau pe o linie logică. Ei ziceau: „de ce nu revenim la o monarhie, dar o monarhie de tip britanic, cu Charles pus pe tronul României. Subiectul a făcut multă vâlvă la acel moment”, a spus Cozmin Gușă.
Jurnalistul Val Vâlcu a spus că acel scenariu era exclus. Pentru că atunci când vorbim de monarhie, vorbim de stabilitate.
„De ce? Pentru că s-ar vulnerabiliza moharniile. Nu voi da detalii exacte, dar într-una din capitalele țărilor europene care sunt monarhii, un diplomat român, nu vreau să-i dau numele, prin 1993, 1994, mi-a povestit că s-a dus în vizită, i-a primit regina, nu mă refer la Regina Marii Britanii, și omul a zis: „România face pași, democrație etc”, iar respectiva regină a spus: „lasă asta, zi ce face Regele Mihai”. Ce vreau să spun este următorul lucru: Cuvântul cheie la monarhie este stabilitatea. Dar desigur că este o vie simpatie pentru monarhie, sunt susținute demersurile în acest sens”, a zis jurnalistul Val Vâlcu.
Ce deschidere, în lume, ar fi avut România dacă am fi fost monarhie, cu Regele Mihai
„Monarhia ar fi însemnat o șansă uriașă pentru România. Poate ar merita un sondaj de opinie prin care să vedem câți români ar sprijini monarhia”, a intervenit și Bogdan Chirieac care a adăugat că este nevoie de o pregătire a populației pentru a înțelege ce înseamnă acest lucru. „Ar putea urma și un referendum în acest sens”, a mai spus Bogdan Chirieac.
Jurnalistul Val Vâlcu a zis că, de fapt, ar fi nevoie chiar de două referendumuri. Explicația o găsiți la minutul 15.
Vezi mai multe aici:
VEZI ȘI: Regele Charles al III-lea sau Regele Carol al III-lea. Cum e corect în limba română
Cum spunem „corect” în limba română: Regele Charles al III-lea sau Regele Carol al III-lea?
Despre acest subiect s-a vorbit și la „Deferiți mass-media” cu Cozmin Gușă, Val Vâlcu și Bogdan Chirieac.
„Mă întreb dacă ar trebui să-i spunem Regele Charles al III-lea sau Regele Carol al III-lea când traducem în limba română. Chestiunea cu „Carol al III-lea se așează foarte bine. Corect, în limba română, este Carol al III-lea. În istoria noastră, se așează foarte bine Carol al III-lea, după Carol I și Carol al II-lea, cunoscând relația excepțională pe care o are Regele Regatului Unit cu România. Este o relație de suflet, fundamentală, de zeci de ani. Vine anual în România. Are și multe proprietăți în Transilvania”, a zis Bogdan Chirieac la DC News.
VEZI ȘI: De la pictura în acuarelă şi până la Transilvania, regele Charles al III-lea a avut pasiuni variate pentru a-şi ocupa timpul în cele şapte decenii petrecute în aşteptarea ascensiunii sale pe tronul britanic. Deşi susţinerea ecologiei, după ce a suscitat iniţial ironii, este acum văzută ca o fostă predilecţie avangardistă, tendinţa lui de a-şi promova ideile personale i-a uimit uneori pe britanici, informează AFP.
Arhitectură
În anii 1980, Charles a lansat o "cruciadă" împotriva unei arhitecturi pe care o considera "urâtă", comparând cu "un neg monstruos" proiectul de extindere a National Gallery în Trafalgar Square din Londra, care a fost în cele din urmă abandonat. Şi-a pus ideile în practică susţinând construirea unui sat model, denumit Poundbury, pe terenurile sale din Dorset, în sud-estul Angliei, la începutul anilor 1990.
Acel cartier, construit într-un stil georgian neoclasic, a fost considerat "lipsit de suflet" de anumiţi critici, însă a trezit interesul cumpărătorilor.
Charles a contribuit, de asemenea, la revitalizarea Nansledan, o extensie a oraşului Newquay, situat într-o regine săracă şi cu specific minier din Cornwall, prin construirea de locuinţe colorate şi care respectă mediul înconjurător şi echipamentele locale.
Ecologie şi agricultură
Susţinător îndelungat al cauzei mediului, Charles a creat o grădină şi o fermă în întregime biologice pe domeniul său Highgrove din Gloucestershire, în vestul Angliei. A lansat şi gama de alimente şi băuturi provenite din agricultura biologică Duchy Originals, comercializate de lanţul de supermarketuri Waitrose.
Pasionat de grădinărit, Charles a dezvăluit într-un interviu din 1986 că le vorbeşte plantelor - o declaraţie care a stârnit multe ironii. Însă opiniile sale în materie de apărare a mediului înconjurător au devenit apoi tot mai împărtăşite de-a lungul anilor.
În timpul Summitului pentru climă COP26 de la Glasgow, organizat în noiembrie 2021, el i-a îndemnat pe liderii politici să îşi intensifice eforturile în lupta pentru combaterea încălzirii climei de pe Terra.
Maşina lui, un model Aston Martin pe care îl are de peste 50 de ani, a fost modificată pentru a circula cu un carburant special, obţinut din vin alb englezesc şi zer provenit din procesul de fabricare a brânzeturilor. Maşina funcţionează cu un amestec de 85% bioetanol şi 15% benzină fără plumb.
Vânătoare şi polo
Angajamentul său faţă de mediu nu l-a împiedicat însă pe Charles să practice vânătoarea, o pasiune tradiţională în familia regală.
El a jucat şi polo până în 2015, anul în care a renunţat la acest sport din cauza unei serii de accidentări.
Se spune că ar fi cunoscut-o pe cea de-a doua lui soţie, Camilla, cu ocazia unei partide de polo în anii 1970.
Pictură şi lectură
Regelui Charles al III-lea îi place să picteze în acuarelă şi vinde litografiile creaţiilor sale în beneficiul unor asociaţii de caritate. Acele vânzări ar fi generat deja mai multe milioane de lire sterline.
Cu ocazia unei expoziţii dedicate picturilor sale în acuarelă, organizată la Londra la începutul anului 2022, actualul suveran britanic declara că a ales acest mod de exprimare artistică întrucât consideră că fotografia este "mai puţin aducătoare de satisfacţii". "Pictura cere o concentrare mai intensă şi este, în consecinţă, unul dintre exerciţiile cele mai relaxante şi mai terapeutice", declara el, adăugând că această artă îl face să se simtă "transportat într-o altă dimensiune".
Charles a III-lea a mai spus totuşi că nu are "nicio iluzie" în ceea ce priveşte calitatea operelor sale artistice.
Regele britanic este şi autor al mai multor cărţi, inclusiv al unui volum pentru copii, "The Old Man of Lochnagar", ce spune povestea unui bătrân care locuieşte într-o peşteră situată în apropiere de domeniul regal Balmoral, în nord-estul Scoţiei.
Transilvania
Charles a cumpărat mai multe case în Transilvania, în centrul României, cunoscută în străinătate mai ales ca ţinutul natal al contelui Dracula. A restaurat acele case folosind metode şi materiale tradiţionale din zonă. Una dintre ele a fost transformată într-o pensiune.
În 2015, şi-a lansat propria fundaţie de caritate în România, care vizează protejarea patrimoniului cultural şi natural al ţării noastre şi promovarea dezvoltării durabile.
Charles se mândreşte că este un urmaş îndepărtat al unui prinţ valah din secolul al XV-lea, cunoscut sub numele de Vlad Ţepeş sau Dracula. "Am Transilvania în sângele meu", a declarat actualul rege britanic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News