Data actualizării:
Data publicării:

Două planete cât Terra s-ar ascunde în sistemul nostru solar

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: The Independent
Foto: The Independent

Cel puțin două planete cu dimensiuni mai mari decât cele ale Pământului s-ar putea ascunde la marginea sistemului nostru solar, spun cercetătorii.

Planete încă nedescoperite s-ar putea afla mai departe de soare decât Neptun și minuscula Pluto. Dovezi despre existența celor două planete provin din supravegherea unei centuri de roci spațiale, ceea ce cercetătorii numesc "obiecte trans-neptuniene extreme".

"Acest exces al obiectelor, cu parametrii orbitali neașteptați, ne fac să credem că forțe invizibile alterează distribuția elementelor orbitale ale Etno-ului, și credem că cea mai probabilă explicație este aceea că există, pe lângă Neptun și Pluto, planete necunoscute", spune cercetătorul spaniol Carlos de la Fuente Marcos, de la Complutense University of Madrid, conform The Independent.

Astronomii dezbat de multe decenii posibilitatea ca o planetă necunoscută să existe dincolo de Pluto.

Una dintre probleme este că teoria merge împotriva Sistemului Solar așa cum arată el în urma simulărilor făcute pe computer și potrivit cărora nu există alte planete care să se miște în orbite circulare dincolo de Neptun.

O unitate astronomică, distanța între pământ și soare, reprezintă echivalentul a 93 de milioane de mile.

Angajat NASA: "Ce se întâmplă pe Marte este ţinut secret"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel