Două persoane, rănite după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren
Două persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren, în dreptul localităţii Podu Olt, judeţul Sibiu, ambulanţe SMURD deplasându-se la locul accidentului.
Accidentul a avut loc pe drumul judeţean din zona localităţii Podu Olt, judeţul Sibiu, la trecerea la nivel cu calea ferată, scrie Mediafax.
Trenul, Regio 2101, venea dinspre Braşov şi se îndrepta spre Sibiu.
În urma impactului, două persoane, un bărbat şi o femeie, de aproximativ 50 - 55 de ani, au fost rănite, una rămânând încarcerată, potrivit primelor informaţii.
"O persoană a suferit traumatism cranio-cerebral şi contuzii minore, iar cea de-a doua a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis şi un traumatism de coloană", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Silviu Albişor.
La faţa locului s-au deplasat două ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru descarcerare, a precizat Silviu Albişor.
Acesta este al doilea accident de tren produs în această săptămână, după ce, joi, un bărbat şi un copil au murit în urma unui accident care a avut loc într-un cartier mărginaş din municipiul Sibiu, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News