Data publicării:
Două persoane grav rănite într-un accident rutier
Două persoane au fost grav, într-un accident produs pe DN7, în județul Vâlcea.
Potrivit Agerpres, persoanele rănite se aflau în automobil în momentul impactului cu TIR-ul. Două dintre victime au rămas încarcerate şi au avut nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare pentru a fi scoase din maşină. Persoanele descarcerate erau inconştiente atunci când au fost preluate de echipajele medicale pentru a fi transportate la spital.
[citeste si]
Toţi cei patru răniţi, atât cei cu răni grave cât şi cei cu răni uşoare, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea de către echipaje de Ambulanţă şi SMURD. Persoanele rănite au vârste între 22 şi 29 de ani, sunt din judeţ şi lucrau în Vâlcea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabriel Popescu, în accident a fost implicat un automobil marca Logan care circula pe ruta Râmnicu Vâlcea - Piteşti. Automobilul a pătruns pe contrasens în derapaj, în condiţii de carosabil umed şi de neadaptare a vitezei şi a intrat frontal într-un TIR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News