Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Două persoane care au exploatat sexual o minoră de 13 ani, cercetate sub control judiciar

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Două persoane cercetate pentru proxenetism, pornografie infantilă, folosirea prostituţiei infantile şi şantaj au fost reţinute de procurori, ulterior fiind puse sub control judiciar. 

Două persoane cercetate pentru proxenetism, pornografie infantilă, folosirea prostituţiei infantile şi şantaj au fost reţinute de procurori, fiind ulterior puse sub control judiciar, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT transmis, vineri, AGERPRES. Din cercetări a reieşit că, în perioada septembrie 2019 - iunie 2020, o femeie din oraşul Roznov ar fi determinat şi înlesnit unei minore de 13 ani practicarea prostituţiei, prin facilitarea transportului în diferite locuri. Banii obţinuţi din prostituţie erau luaţi de femeia din Roznov.

'De asemenea, în cursul lunii iunie 2019, o altă persoană ar fi determinat minora în cauză să realizeze mai multe materiale pornografice, pe care le-ar fi distribuit în mediul on-line. În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat trei telefoane mobile, în vederea continuării cercetărilor. Totodată, au fost puse în executare şase mandate de aducere, cei în cauză fiind conduşi la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Neamţ', se precizează în comunicat. Două persoane au fost reţinute de procurori pentru 24 de ore, după care a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ şi al jandarmilor, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel