
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat joi că la graniţa cu Ucraina vor fi deschise două noi puncte de trecere a frontierei, la Vicovu de Sus şi la Racovăţ.
"În privinţa frontierei de nord, la graniţa cu Ucraina, vor fi deschise două noi puncte de frontieră, este vorba de Vicovu de Sus şi Racovăţ. Practic, în aceste două noi puncte de trecere a frontierei vor fi preluate fluxuri care vor contribui la reducerea presiunii asupra vămii Siret, care gestionează la acest moment un număr semnificativ de automarfare, camioane", a spus Cărbunaru la Palatul Victoria, după şedinţa autorităţilor responsabile pentru optimizarea traficului la frontiera cu Ucraina şi Moldova, la care au participat premierul Nicolae Ciucă şi premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa.
"În urma discuţiilor purtate între cei doi prim-miniştri şi între autorităţile responsabile, s-au dispus mai multe măsuri. În primul rând, la ora la care vorbim, şeful Poliţiei de Frontieră împreună cu reprezentanţii autorităţilor responsabile din România au plecat deja către Albiţa, unde se vor întâlni cu partenerii lor din Republica Moldova pentru a discuta la faţa locului despre măsurile de fluidizare necesare, (...) astfel încât să grăbească ritmul în care sunt procesate mărfurile care vin din Republica Moldova, multe dintre ele provenind din Ucraina afectată de agresiunea militară rusă şi de blocajul de la porturile sale", a afirmat Cărbunaru, scrie Agerpres.
Trecerea se va realiza în funcție de încărcătură și mărfuri
Acesta a menţionat că o altă măsură care va reduce presiunea care există în acest moment la Vama Albiţa şi la Galaţi este organizarea fluxurilor de mărfuri în funcţie de încărcătură.
"Spre exemplu, camioanele goale vor fi dirijate într-o primă etapă către Oancea, unde sunt valori de trafic mai reduse şi sunt în analize şi alte puncte unde ar putea fi dirijate camioanele goale pentru a permite camioanelor încărcate cu marfă să poată fi procesate în noua procedură", a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
El a mai spus că premierul Nicolae Ciucă a dispus tuturor autorităţilor statului român care lucrează în punctele de trecere a frontierei un program de lucru permanent, 24 de ore pe zi, 7 zile din 7, iar pentru Isaccea a dispus Ministerului Apărării Naţionale să trimită un bac suplimentar, pentru a asigura fluenţa transportului în această zonă.
România și Bulgaria, studii de fezabilitate pentru cinci poduri peste Dunăre
Dunărea se va transforma într-un adevărat șantier, într-o perioadă în care românii merg masiv în vacanță peste graniță, pe litoralul bulgăresc, vama de la Giurgiu blocându-se de cele mai multe ori.
Bulgaria și România vor începe studiile de fezabilitate în cinci poziții de pe ambele maluri ale Dunării pentru a construi noi poduri, a anunțat Ministerul Transporturilor de la Sofia, potrivit publicației 24Chasa, citată de Rador. Anunțul a fost făcut după întâlnirea de la București a Grupului de lucru bulgaro-român pentru conectivitate. Citește continuarea articolului AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Ce să faci dacă nu reușești să slăbești. 9 sfaturi direct de la nutriționist: "Rămâi la 2 kg pierdute pe lună"
- Ciolacu, anunțul zilei despre creșterea pensiilor
- Horoscop 25 septembrie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care "se vinde", astăzi. Alta încasează bani grămadă
- Azur a cântat din nou pentru brăileni, după 10 ani. Nelu Vlad a lansat, în premieră, piesa "Podul lui Tudose", dedicată Podului de peste Dunăre
- Mircea Badea, despre speța Dumitru Buzatu, ”ultimul din garda lui Dragnea”: Nu a fost flagrant și vă spun și de ce
- Un preot a sedat și agresat sexual mai multe femei, totul în timp ce filma
- Bogdan Chirieac, după ce Emil Savin a spus că nu el l-a denunțat la DNA pe Buzatu: Altă șansă nu mai are
- Mic dejun: Ouă turcești. Rețeta ușoară
- ”Nu Bulgaria şi România sunt problema în ceea ce priveşte migraţia”. Europarlamentar bulgar, despre jocul pe care-l fac Austria și Olanda
- S-au scumpit din nou benzina și motorina. Prețul la pompă, astăzi, 25 septembrie 2023