Data publicării:

Două milioane de români sunt alcoolici

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
alcool
alcool

În România sunt aproximativ 2 milioane de persoane care consumă alcool în exces, adică aproape 10% din totalul populației. Sunt rezultatele unui studiu al Alianţei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT).

Cei mai mulţi consumatori de alcool se află în stadiul de consum la risc, nu sunt dependenţi de alcool. 95% din oamenii care au o problemă cu alcoolul nu sunt în acel stadiu tipic al alcoolicului cronic, ci sunt la limita acestui nivel, explică psihologii. Ei susțin că, din punct de vedere al sănătăţii publice, sunt mai importante decât cazurile grave, care ajung la spital, acele 90% dintre persoanele care consumă alcool ca aliment, ca element relaxant sau de socializare.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, limitele consumului social de alcool, acel tip care nu pune probleme şi care poate fi ţinut sub control, sunt de cel mult două unităţi pe zi sau sub patru unităţi la o ocazie la bărbaţi şi cel mult o unitate pe zi sau sub trei unităţi la o ocazie la femei. O unitate de alcool reprezintă circa 12 g de alcool pur, aceasta regăsindu-se, cu aproximaţie, într-o sticlă de bere de 330 ml, un pahar de vin de 125 ml sau 40 de ml de băutură spirtoasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel